Sporturi

Cum a trăit Raluca Olaru meciul decisiv de dublu din Fed Cup, în care ar fi trebuit să joace! Momentele nevăzute la TV

09.02.2020 | 00:22
Cum a trait Raluca Olaru meciul decisiv de dublu din Fed Cup in care ar fi trebuit sa joace Momentele nevazute la TV
ADVERTISEMENT

Raluca Olaru nu a jucat în partida de dublu de la Cluj, iar motivul oficial, anunțat la conferința de presă de Florin Segărceanu, a fost că s-a accidentat chiar înaintea meciului și ar avea o contractură.

Cum a trăit Raluca Olaru meciul decisiv de dublu din Fed Cup!

FANATIK a luat parte în dimineața zilei de sâmbătă la antrenamentul Ralucăi. Cea mai bună jucătoare a României de dublu s-a antrenat normal, a avut un ritm intens și nimic din scuzele invocate apoi de Segărceanu nu s-a văzut în mișcările Ralucăi, care nu a părut să se resimtă în vreun moment. Chiar și așa, Olaru nu a jucat împotriva Rusiei chiar în meciul decisiv. Florin Segărceanu susține că o accidentare a ținut-o departe pe Raluca de jocul 5 din România – Rusia.

ADVERTISEMENT

Dar, dacă este permisă o întrebare, oare este adevărat? Îndoielile vin după trăirile Ralucăi Olaru din timpul partidei de dublu. Nu părea că se comportă ca o jucătoare accidentată, ci mai mult ca una extrem de supărată, de nervoasă pentru că nu evoluează. Ca și cum a fost preferat alt dublu, nu cel în care ar fi evoluat ea.

De la Cluj, din Sala Polivalentă, așa s-a simțit, dezamăgită de decizia lui Florin Segărceanu. Nu doar din partea mea, ci și a altor jurnaliști prezenți pentru weekendul din Fed Cup.

ADVERTISEMENT

Iar din fața televizorului, câteva persoane pasionate de tenis au remarcat-o pe Olaru în spatele băncii de rezervă: „Au fost cadre cu banca, se vedea clar cât de nemulțumită e”, mi-au transmis în timpul meciului.

Până la urmă, este posibil orice, dar din nou o întrebare, de ce ar fi reacționat așa pe parcursul întâlnirii în care Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au pierdut șansa calificării la Budapesta?

ADVERTISEMENT

S-a putut observa în multe momente că este frustrată și că, spre deosebire de celelate meciuri, nu a mai fost atât de activă din spatele băncii de rezervă, cu o încurajare sau cu aplauze. Doar în puține momente, de două sau de trei ori, a încercat s-o îmbărbăteze pe Jaqueline Cristian.

Și a treia întrebare care poate fi pusă este de ce a lipsit atât de mult din loja României? Ar fi anunțat simplu că nu poate juca pentru că are o contractură. Și apoi ar fi fost la fel de activă cum a fost la toate meciurile și la toate antrenamentele, așa cum FANATIK a observat în aceste zile la Cluj.

ADVERTISEMENT

Explicațiile lui Segărceanu

În conferința de presă de la finalul meciului de dublu, Florin Segărceanu a susținut că Raluca Olaru s-a accidentat: „M-a anunțat înainte de meci că are o contractură. De fapt kinetoterapeutul mi-a spus că trebuie să-mi transmită ceva.

Am vorbit cu Raluca apoi și i-am zis că depinde de ea dacă joacă, este meciul decisiv, dacă îl poate duce până la capăt. Decizia a fost a ei, trebuia să joace alături de Irina Bara”.

Căpitanul nejucător al României a mai spus că Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse formau a doua pereche de dublu din planul său, pe care l-a și pus în aplicare.

Ce este adevărat și ce nu în cazul Raluca Olaru și meciul de dublu? Greu de spus, dar certe rămân reacțiile de departe ale celei mai bune jucătoare de dublu a României, unele grăitoare. Cu aportul căreia, România ar fi putut sorbi, încă o dată, din șampania învingătorilor, așa cum s-a întâmplat anul precedent. 

ADVERTISEMENT