După primele șase etape, Farul Constanța pare să fie o echipă care va juca pentru prezența în play-off. Ianis Zicu a reușit să aducă un plus de spectaculozitate în jocul echipei sale, dar și unul de agresivitate, judecând după numărul cartonașelor încasate în primele șase runde. „Marinarii” împart poziția de lider într-un clasament care nu le face deloc cinste.
După ce a promovat cu Metaloglobus în premieră în SuperLiga României, Ianis Zicu a devenit prioritatea celor de la Farul Constanța. Gică Hagi a făcut un pas în spate de pe banca tehnică și a luat decizia de a-l instala în funcția de antrenor principal pe tehnicianul în vârstă de 41 de ani.
Încă din primele etape din noul sezon, jocul constănțenilor a părut total diferit față de ce a arătat echipa în sezonul precedent. Mai mult decât atât, s-a observat o schimbare clară în atitudinea jucătorilor, dar și câteva transferuri interesante, care au ajutat la îmbunătățirea jocului prestat de echipa de la malul mării.
În același timp, pe lângă victoriile cu Oțelul Galați și FCSB, gruparea antrenată de Ianis Zicu a arătat și un plus de agresivitate pe teren față de sezonul trecut. Concret, Farul Constanța și Dinamo conduc în clasamentul echipelor cu cele mai multe cartonașe roșii din SuperLiga. Ambele formații au încasat câte două „roșii” în primele șase runde.
Totodată, jucătorii de la Farul Constanța au încasat până acum opt cartonașe galbene. FC Argeș și campioana FCSB au primit cele mai multe „galbene” în aceste șase runde, câte 17 de fiecare echipă. De asemenea, un jucător de la Farul Constanța a fost protagonistul unuia dintre cele mai dure faulturi din acest start de sezon. Gabi Iancu a avut o intrare „criminală” în meciul cu Oțelul, când a fost eliminat după doar câteva secunde.
Farul Constanța va întâlni Hermannstadt luni, în etapa cu numărul șapte a SuperLigii României. Formația antrenată de Ianis Zicu vine după o serie de două înfrângeri consecutive, ultimul în fața celor de la Universitatea Cluj, chiar în fața propriilor suporteri. „Marinarii” nu au reușit să profite de omul în plus pe teren și au pierdut puncte prețioase.
La ultimul meci jucat în deplasare, gruparea din Ovidiu a cedat pe terenul celor de la UTA Arad, asta deși jocul constănțenilor a fost unul bun, iar jucătorii de atac au irosit mari ocazii de a marca, lucru scos în evidență și de antrenorul Ianis Zicu.
„Aceeași problemă pe care o avem noi, o au și ei. Ocazii avem, cred că suntem în primele trei echipe și noi și ei, toți antrenorii și-ar dori să marcheze la fiecare ocazie, e clar că nu se poate, dar trebuie să avem mai multă răutate în fața porții, lucrul acesta îl cer. Jucătorul român are plăcerea asta de a trage mereu la vinclu, vreau să înțeleagă că e ok să tragă și jos lângă bară și la semi-înălțime, să fie gol, asta contează mai mult decât modalitatea prin care o faci”, spunea antrenorul Farului, la conferința de presă premergătoare meciului cu U Cluj.