Stela Enache s-a luptat de ani buni să primească compensații de pe urma unui imobil naționalizat în timpul comuniștilor și demolat ulterior. Considerată una dintre cele mai valoroase voci din muzica ușoară, Stela Enache s-a văzut nevoită să aștepte mai bine de un deceniu pentru ca autoritățile să-și facă treaba. În cele din urmă, artista a apelat la justiție, care i-a dat dreptate.
Familia interpretei Stela Enache a deținut o vilă în sectorul 5, în suprafață de 423 mp (cu excepția unui apartament situat la etajul 1, plus un teren de 94 mp. În timpul comuniștilor, imobilul a fost preluat de către stat, prin naționalizare.
După 1990, familia a început demersurile pentru restituirea imobilului, însă a aflat că acesta nu mai există. Mai exact, construcția fusese demolată. Stela Enache, în calitate de moștenitor legal, a solicitat ANRP să fie despăgubită, conform legii.
Dosarul a ajuns la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a validat abia în 2014 dispoziția emisă de Primarul General al Capitalei. A mai durat încă cinci ani pentru ca autoritățile să calculeze o valoare de despăgubire pentru imobilul demolat, însă aceasta a fost una considerată de neacceptat pentru familia artistei.
Practic, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a calculat valoarea clădirii aplicând grila notarială valabilă în momentul preluării imobilului de către statul român. Din informațiile FANATIK, valoarea despăgubirii calculate pentru Stela Enache a fost de 371.806 lei, adică aproximativ 77.900 de euro.
În 2020, Stela Enache a contestat în instanță decizia C.N.C.I., alături de cei doi copii ai său, Anton Marian și Laura Maria Bogardo. Interpreta a arătat că valoarea reală a despăgubirilor ar trebui să fie dublă, în realitate.
După alți trei ani pierduți prin tribunale, Curtea de Apel București a decis că statul român trebuie s-o despăgubească pe Stela Enache la valoarea pe care imobilul îl avea în anul 2019, potrivit grile notariale din acel an. Judecătorii au anulat decizia de compensare și au arătat că ANRP trebuie să achite suma de 766.000 de lei, adică aproape 155.000 de euro.
În fine, după ce decizia judecătorilor a rămas definitivă, au mai fost introduse două dosare în instanță, prin care CNCI contesta executarea silită deschisă de un executor judecătoresc în numele Stelei Enache. Din informațiile FANATIK, acestea se referă la cheltuieli de judecată pe care instituția nu le-a achitat la timp și pentru care a fost deschis dosare de executare silită.
Stela Enache a împlinit 75 de ani pe data de 24 ianuarie, din care ultimii 50 de ani i-a petrecut pe scenă. Într-un interviu pentru Click, artista a recunoscut că a rămas cu un gust amar din cauza atitudinii pe care statul român o are față de ea.
„Nu discutăm despre pensie, n-are niciun sens. Pot spune însă că am muncit o viață întreagă cam degeaba. Pe vremea mea, nu era cu carte de muncă, ni se luau niște bani, pentru ce, nu știu, nu exista cu asigurare.
Am fost artist liber profesionist, am cântat mult și în străinătate, dar plăteam tot felul de impozite, habar n-am ce ne cereau. Iar când m-am dus să mă interesez, mi-au zis că nu știu ce bani am plătit.
Practic, a fost munca în zadar. Nu mă plâng, însă, sunt și consilier cultural la o universitate din București, mai cânt, nu am predat armele!”, a declarat Stela Enache.