România a pierdut în Bosnia, scor 1-3, dar păstrează încă șanse să meargă la Campionatul Mondial din 2026. Pentru asta, ar mai avea nevoie de două victorii la barajul care va avea loc la finalul lui martie. Vor fi partide complicate, contra unor adversari mai bine cotați. La tragerea la sorți care are loc pe 20 noiembrie, România pornește din urna a patra.
După meciurile de marți seară, 18 noiembrie, România a aflat numele adversarilor pe care îi poate întâlni în semifinalele barajului de calificarea la Campionatul Mondial 2026. Tricolorii vor da piept cu una dintre Italia, Turcia, Danemarca sau Ucraina. Tragerea la sorți are loc joi, 20 noiembrie.
România va disputa semifinala barajului pe 26 martie 2026, în timp ce, dacă va izbuti să se califice în meciul decisiv pentru calificarea la Mondial, România va evolua pe 31 martie 2026. În semifinale, România va evolua în deplasare, iar gazda finalei barajului este stabilită prin tragere la sorți.
La barajul care va avea loc în luna martie vor participa 16 echipe. Este vorba despre cele 12 echipe care au terminat pe locul 2 în grupele din preliminarii, plus alte patru naționale venite din Liga Națiunilor. Aceste ultime 4 naționale sunt câștigătoare de grupe în Liga Națiunilor, care nu și-au asigurat prezența la turneul final sau la play-off prin intermediul calificărilor clasice.
Cele 4 echipe care vin din Liga Națiunilor, cum este și cazul României, vor fi repartizate automat în urna 4. Iar cele 12 de pe locul 2 din preliminariile clasice în primele 3 urne, în funcție de coeficient. Suedia și Irlanda de Nord sunt, alături de România, echipe care merg la baraj prin intermediul Nations League. Plus învinsa dintre Țara Galilor și Macedonia de Nord, care au meci direct marți. Învingătoarea merge și ea în play-off, dar dintr-o urnă superioară.
Sunt 4 locuri disponibile în urma barajelor, astfel că fiecare echipă are nevoie de două victorii pentru a ajunge la turneul final. Echipele din urna 1 înfruntă o echipă din urna 4, iar cele din urna 2 o echipă din urna 3. Toate meciurile din semifinale se joacă pe terenul echipelor din urnele 1 și 2. Iar echipele care găzduiesc finalele sunt alese în urma tragerii la sorți.
Astfel, România va înfrunta pe 26 martie, în semifinale, una dintre echipele din urna 1. Partida se va juca în deplasare. În cazul unei victorii, „tricolorii” vor juca finala pentru Campionatul Mondial din 2026 contra uneia dintre cele 4 câștigătoare din meciurile dintre urnele 2 și 3. La tragerea la sorți se va stabili și care este echipa gazdă în fiecare dintre cele 4 finale.
Repartizarea în urne va fi clară abia marți noapte, după ce se termină toate meciurile din preliminariile clasice. În privința urnei 1, din care se va alege adversara României, lucrurile sunt destul de clare. Italia, Turcia, Polonia și Ucraina ar urma să facă parte din urna 1. Deci România va înfrunta, în deplasare, una dintre cele 4. În cazul Ucrainei, meciul s-ar juca pe teren neutru. Dacă va câștiga, România ar avea meci și pe 31 martie, contra uneia dintre câștigătoarele meciurilor dintre urna 2 și urna 3.
România s-ar fi calificat direct la Campionatul Mondial din 2026 dacă ar fi câștigat grupa H din preliminariile clasice. Dacă ar fi terminat pe poziția a doua, ar fi mers oricum la baraj, dar dintr-o urnă superioară. Fie urna 3, fie chiar urna 2. Așa, după ce a pierdut în Bosnia și nu mai poate termina mai sus de locul 3 în grupă, merge automat în urna 4.
Urna a patra este dedicată echipelor care au câștigat o grupă de Liga Națiunilor, dar au ratat clasarea pe una dintre primele două poziții în preliminariile clasice. România a câștigat grupa 2 din Liga C, din care au mai făcut parte Kosovo, Cipru și Lituania. „Tricolorii” terminau competiția cu maximum de puncte.
Cu 4 echipe calificate din totalul de 16 participante, barajul din luna martie se anunță foarte complicat. Cu atât mai mult cu cât, pornind din urna 4, tricolorii vor juca pe 26 martie un meci în deplasare contra uneia dintre cele 4 favorite la calificarea din acest baraj. Dacă ar trece cu bine de acel meci, misiune foarte complicată, „tricolorii” vor mai avea de jucat un meci.
Vor înfrunta una dintre cele 4 învingătoare din meciurile dintre urnele 2 și 3, pe 31 martie. Astfel, misiunea „tricolorilor” chiar este infernală. În decurs de 5 zile trebuie să bată două echipe mai bine cotate, cu cel puțin unul dintre meciuri jucându-se în deplasare. Posibil chiar și al doilea, în funcție de norocul sau ghinionul de la tragerea la sorți.
La tragerea la sorți care va avea loc pe 20 noiembrie, echipele din urna 4 vor fi ultimele extrase. Astfel, în momentul în care va ieși din urne, totul va fi clar pentru România. Se va ști ce adversară avem de înfruntat în semifinale, meci care ar urma să fie în deplasare. Asta dacă nu cumva înfruntăm Ucraina, care joacă pe teren neutru.
De asemenea, se va ști și meciul din care România își va alege o potențială adversară în marea finală de pe 31 martie. Dar și dacă acel meci se va juca în deplasare, sau pe Arena Națională. Astfel, pare destul de clar că meciul cel mai greu al „tricolorilor” la baraj ar fi cel din semifinale, contra uneia dintre cele 4 mari facvorite. Meci pe care îl jucăm și în deplasare.
Tragerea la sorți FIFA pentru barajul Mondialului 2026 va avea loc în Elveția, la Nyon, și va începe de la ora 14:00 a României. Se începe cu echipele din urna 1, ceea ce înseamnă că România va fi printre ultimele 4 echipe care vor ieși din urne. Astfel, va fi imediat clar și care va fi adversara din semifinale, dar și cea din finală. În plus, vom ști dacă jucăm finala pe propriul teren sau în deplasare.
Urnele pentru barajul din martie nu sunt încă definitivate, lucrurile vor fi clare abia după meciurile de marți din preliminarii. Dar în privința României este deja sigur că va fi în urna 4. Și este foarte aproape să se clarifice și situația din urna 1, din care se alege adversara României. Italia, Polonia, Turcia și Ucraina ar urma să fie în urna 1.
Astfel, România va juca în semifinale cu una dintre Italia, Polonia, Turcia și Ucraina. În cazul în care înfruntăm una dintre primele 3, „tricolorii” vor juca sigur în deplasare. Contra Ucrainei se va juca aproape sigur pe teren neutru, cel mai probabil chiar în Polonia. Italia, locul 2 în grupa I, este cu siguranță adversarul de evitat.
Există un scenariu ideal prin care România poate obține calificarea la Campionatul Mondial după o victorie pe Arena Națională. „Tricolorii” vor juca sigur în deplasare în semifinale, dar pot avea șansa să joace finala pe propriul teren. Echipa gazdă la cele 4 finale va fi stabilită prin tragere la sorți pe 20 noiembrie, când se stabilesc și duelurile din această fază.
România ar avea de înfruntat în finală fie o echipă din urna 2, fie o echipă din urna 3. Slovacia, Kosovo, Scoția, Irlanda, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Albania și Cehia sunt, aproape sigur, cele 8 posibile adversare din finală. O eventuală revanșă cu Bosnia la București ar fi o variantă foarte interesantă pentru „tricolori”.
Tragerea la sorți a barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026 va avea loc la Nyon, Elveția, de la ora 14:00 a României. Evenimentul va putea fi urmărit și în România, prin intermediul Antena Play. Aplicația pentru TV va transmite tragerea la sorți în direct și va putea fi urmărită de toți abonații.