Life

Cum ar fi, de fapt, Camilla, soția Regelui Charles, în realitate: “Nu i s-a urcat funcția la cap”

Cum ar fi, de fapt, Camilla, soția Regelui Charles, în realitate. Mai multe surse au făcut dezvăluiri neștiute despre Regina Consoartă.
24.09.2022 | 00:05
Cum ar fi de fapt Camilla sotia Regelui Charles in realitate Nu i sa urcat functia la cap
Cum ar fi, de fapt, Camilla, soția Regelui Charles, în realitate. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Regina Consoartă Camilla, soția Regelui Charles al III-lea, apare adesea în public, însă cum este atunci când nimeni nu o vede? Potrivit unui apropiat al familiei regale, soția monarhului britanic este o persoană foarte calmă, dar și plină de umor.

Cum ar fi, de fapt, Camilla, soția Regelui Charles, în realitate

Camilla Parker Bowles a devenit cunoscută cu mult timp în urmă, atunci când încă era amanta actualului Rege Charles. Pentru multă vreme, fosta ducesă de Cornwall nu a fost privită cu ochi buni de public.

ADVERTISEMENT

De-a lungul timpului, Camilla a apărut adesea alături de soțul ei, cu care este căsătorită din 2005, iar părerea britanicilor s-a mai schimbat, mai ales după ce a fost acceptată de familia regală.

După moartea Elisabetei a II-a, Charles a urcat pe tron, iar Camilla a devenit astfel Regină Consoartă.

ADVERTISEMENT

Potrivit Daily Mail, Camilla își arată adesea simțul umorului. “Dacă nu poți să râzi de tine însuși, mai bine renunți la tot.”, ar fi spus aceasta la un moment dat.

Soția Regelui Charles le-ar fi găsit niște porecle “deloc flatante” lui Carole și Michael, părinții lui Kate Middleton, atunci când fiica lor era la începutul relației cu Prințul William.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, nu ar fi existat ranchiună între ei. Mai mult, Camilla are o relație foarte bună cu familia lui Kate Middleton.

Regele Charles ar fi cel care apreciază foarte mult glumele soției sale. Aceasta are un simț al umorului asemănător cu cel al bunicii lui, Regina Mamă Elisabeta, care s-a stins din viață în 2002.

ADVERTISEMENT

“Regele Charles o adora, pur și simplu, pe Regina Mamă, iar soția lui are același farmec ca răposata regină.

Simțul umorului pe care Camilla îl are este asemănător cu cel pe care-l avea mama Reginei Elisabeta a II-a.

Camilla este caldă, calmă, naturală și are un anumit zvâc plăcut.”, a dezvăluit Gavin Barker, un apropiat al familiei regale, pentru The Independent.

“Nu i s-a urcat funcția la cap”

În biografia fostei ducese de Cornwall, “Camilla, Duchess of Cornwall: From Outcast to Queen Consort”, autoarea Angela Levin a strâns părerile prietenilor și confidenților acesteia despre personalitatea Reginei Consoarte. Cei mai mulți au susținut că soția Regelui Charles este așa cum o știau dintotdeauna.

Angajata Camillei de mai bine de 20 de ani, Amanda MacManus, a declarat că aceasta nu a profitat niciodată de funcția ei.

“Unul dintre lucrurile bune la ea e că nu i s-a urcat funcția la cap.”, a declarat aceasta.

De altfel, Camilla nu are “aere de superioritate”, așa cum ar crede unele persoane. Lucia Santa Cruz, o prietenă apropiată a Reginei Consoarte, a dezvăluit că aceasta nu s-a schimbat de când are această funcție.

Potrivit jurnalistului Gyles Brandreth, Camilla ține foarte mult la familia sa. În plus, aceasta nu obișnuiește să se plângă în public, fiind o persoană “extrem de reținută”, notează okmagazine.ro.

Nu doar cei din anturajul Camillei au păreri foarte bune despre fosta ducesă. Mai multe persoane au susținut că Regina Consoartă se poartă cât se poate de normal la palat.

În plus, Camilla este sprijinul Regelui Charles și reușește să-l motiveze în toate sarcinile sale. Mai multe surse au dezvăluit că aceasta ar avea o influență pozitivă asupra monarhului.

ADVERTISEMENT