News

Cum ar putea arăta iPhone 12 şi ce specificaţii va avea noul smartphone de la Apple

15.05.2020 | 11:28
Cum ar putea arata iPhone 12 si ce specificatii va avea noul smartphone de la Apple
ADVERTISEMENT

Chiar dacă mai avem de așteptat câteva luni bune până la lansarea oficială a noii generații de smartphone-uri Apple, iPhone 12, cei mai nerăbdători dintre fanii companiei americane au luat cu asalt Internetul, lansând nenumărate ipoteze cu privire la specificațiile viitorului dispozitiv. În plus, o serie de proiecte CAD (Computer Aided Design) cu schemele pentru noul telefon mobil ce urmează să rivalizeze cu Galaxy-ul S20 lansat în această primăvară de Samsung au început să circule de câteva zile în mediul online.

Nu mai ai răbdare până la lansarea oficială? Nici noi, așa că îți spunem de pe acum specificațiile noului iPhone 12

Pornind de la fișierele respective, specialiștii EverythingApplePro au reșit să creeze randări 3D cât se poate de precise, astfel încât să vedem ce ne așteaptă în septembrie. Din câte se pare, vom avea parte de o schimbare semnificativă pe partea de design, pe care fanii au solicitat-o încă de la controversatul iPhone 10.

ADVERTISEMENT

Concret, noul model va avea un aspect similar cu iPad Pro, cu unghiuri ascuțite pe margini, în detrimentul celor rotunjite. S-a zvonit la un moment dat că vom vedea un iPhone cu Smart Connector pe lateral, dar această interfață magnetică lipsește din proiectele 3D și se pare că va lipsi și din produsul finit. Pe de altă parte, Apple are de gând să păstreze acel detaliu tehnic pentru o viitoare iterație de iPhone, fără porturi.

Versiunea standard de iPhone 12 va fi ceva mai mică în comparație cu modelul iPhone 11 Pro și va avea o diagonală de 5,4 inci. Printre culorile noi în care îl vei putea achiziționa se numără Navy Blue, mult așteptatul înlocuitor al Midnight Green, iar pe spate va avea în continuare un finisaj de sticlă mată, luând în calcul faptul că nu se văd amprentele atât de tare pe respectiva suprafață.

ADVERTISEMENT

Partea din față de la iPhone 12 va fi, însă reinventată complet, pentru că vom vorbi de patru modele noi, toate cu panouri OLED și margini inexistente, cu excepția zonei pentru camere din partea de sus a ecranului. De asemenea, Seria Pro va avea o rată de reîmprospătare de 120Hz, particularitate pe care o vedem de ceva timp pe iPad Pro.

iPhone 12 (5,4”)

  • Display: OLED Super Retina, 60 Hz (BOE)
  • Procesor: Apple A14 Bionic (5nm)
  • RAM: 4 GB
  • Stocare: 128/256 GB
  • Conectivitate: 5G
  • Camere: dual (wide + ultra-wide, 12 MP)
  • Construcție: aluminiu + sticlă
ADVERTISEMENT

iPhone 12 Plus (6,1”)

  • Display: OLED Super Retina, 60 Hz (BOE)
  • Procesor: Apple A14 Bionic (5nm)
  • RAM: 4 GB
  • Stocare: 128/256 GB
  • Conectivitate: 5G
  • Camere: dual (wide + ultra-wide, 12 MP)
  • Construcție: aluminiu + sticlă

iPhone 12 Pro (6,1”)

  • Display: OLED Super Retina XDR, 120 Hz Pro Motion, 10-bit (Samsung)
  • Procesor: Apple A14 Bionic (5nm)
  • RAM: 6 GB
  • Stocare: 128/256/512 GB
  • Conectivitate: 5G
  • Camere: triplă + LiDAR (wide + ultra-wide + zoom 3x, 12 MP)
  • Construcție: oțel + sticlă
ADVERTISEMENT

iPhone 12 Pro Max (6,7”)

  • Display: OLED Super Retina XDR, 120 Hz Pro Motion, 10-bit (Samsung)
  • Procesor: Apple A14 Bionic (5nm)
  • RAM: 6 GB
  • Stocare: 128/256/512 GB
  • Conectivitate: 5G
  • Camere: triplă + LiDAR (wide + ultra-wide + zoom 3x, 12 MP)
  • Construcție: oțel + sticlă

În ciuda upgrade-urilor semnificative, este de așteptat ca modelele iPhone 12 să nu fie cu mult mai scumpe decât precedentele. De altfel, versiunea de bază ar putea fi chiar mai ieftină, în timp ce restul gamei vor rămâne la același preț, cel puțin în SUA. Iată cum arată momentan lista de modele și prețuri:

  • iPhone 12 (5,4”) 128 GB – 649 dolari
  • iPhone 12 (5,4”) 256 GB – 749 dolari
  • iPhone 12 Plus (6,1”) 128 GB – 749 dolari
  • iPhone 12 Plus (6,1”) 256 GB – 849 dolari
  • iPhone 12 Pro (6,1”) 128 GB – 999 dolari
  • iPhone 12 Pro (6,1”) 256 GB – 1.099 dolari
  • iPhone 12 Pro (6,1”) 512 GB – 1.299 dolari
  • iPhone 12 Pro Max (6,7”) 128 GB – 1.099 dolari
  • iPhone 12 Pro Max (6,7”) 256 GB – 1.199 dolari
  • iPhone 12 Pro Max (6,7”) 512 GB – 1.399 dolari

Când se lansează iPhone 12 și iPhone 12 Pro

Data de lansare pentru iPhone 12 nu este momentan cunoscută, însă faptul că Apple a amânat producția noilor modele cu o lună poate sugera o oarecare întârziere. Compania obișnuiește să țină prezentările noilor smartphone-uri în cea de-a doua zi de marți a lunii septembrie, iar pre-comenzile încep de regulă trei zile mai târziu, adică vineri, în timp ce livrările încep o săptămână mai târziu, în cazul de față pe 18 septembrie.

În România, lansările de iPhone au loc cu o săptămână întârziere față de țările din primul val. Astfel, o lansare în magazinele locale ar putea fi programată pe data de 25 septembrie. În cazul unei amânări cu o lună, prezentarea ar avea loc pe 6 octombrie, pre-comenzi ar începe pe 9 octombrie, iar livrările din 16 octombrie. În acest caz, în România am putea avea noul dispozitiv abia pe 23 octombrie.

ADVERTISEMENT
Tags: