Fotbal intern

Cum ar putea să arate primul “11” al Suediei pentru decisivul cu România! Janne Andersson are trei semne de întrebare

14.11.2019 | 09:18
Cum ar putea sa arate primul 11 al Suediei pentru decisivul cu Romania Janne Andersson are trei semne de intrebare
ADVERTISEMENT

România – Suedia este meciul decisiv pentru tricolori în tentativa de a obţine calificarea directă la EURO 2020. Tricolorii au nevoie de o victorie cu nordicii, orice alt rezultat fiind negativ pentru selecţionata lui Cosmin Contra, care trebuie să spere că va prinde barajul din martie. FANATIK a creionat un posibil prim “11” pe care Janne Andersson l-ar putea arunca în luptă pe Arena Naţională la partida care se va disputa vineri, de la ora 21:45.


  • (P) Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,88 este cota pentru “sub 1,5 goluri marcate” la meciul România – Suedia. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

Dilemele din primul “11” al Suediei pentru meciul cu România

În proporţie mare, Janne Andersson are deja pe hârtie posibilul prim “11” al Suediei pentru meciul cu România. Selecţionerul nordicilor are trei dileme înaintea partidei de pe Arena Naţională, iar prima vine din cauza accidentării lui Pierre Bengtsson. Fundaşul stânga are probleme la şold după FC Copenhaga – Dinamo Kiev 1-1, meci disputat în etapa a 4-a din grupele Europa League. Fotbalistul de 31 de ani nu s-a pregătit cu echipa în primele zile din cantonamentul Suediei din Cipru. În locul acestuia, Janne Andersson l-ar putea folosi pe Riccardo Gagliolo, fotbalist care nu a jucat până în prezent în naţionala nordică.

Marcus Berg, atacantul naţionalei Suediei, are probleme la genunchi şi este incert pentru meciul cu România. Astfel, lângă Robin Quaison, care este sigur de locul său în atacul nordicilor, Janne Andersson ar putea să apeleze la Alexander Isak sau la Sebastian Andersson, ultimul fiind în formă după ce a marcat o dublă şi a contribuit decisiv la victorie berlinezilor în Mainz – Union Berlin 2-3.

ADVERTISEMENT

Experienţa lui Larsson sau forma foarte bună a lui Kulusevski?

În prezent, Sebastian Larsson este mare favorit să fie titular pe postul de mijlocaş ofensiv dreapta contra României, însă fotbalistul de 34 de ani nu a mai jucat din 2 noiembrie, când s-a terminat sezonul în prima ligă din Suedia. Varianta lui Janne Andersson pentru acest post este Dejan Kulusevski, jucător chemat în premieră la naţională, dar care este în mare formă în Serie A, unde evoluează la Parma.

“A avut un start fantastic în Serie A. Au urmat câteva săptămâni mai slabe, dar acum a revenit la nivelul arătat şi este fantastic. Va fi o plăcere să lucrez cu el. Mă bucur când pot să antrenez fotbalişti tineri. Arată o încredere incredibilă”, spunea recent Janne Andersson.

ADVERTISEMENT

Cum ar putea să arate formula de start a Suediei pentru meciul cu România

Olsen – Lustig, Granqvist, Lindelof, Gagliolo – Larsson, Olsson, Ekdal, Forsberg – Quaison, Andersson

Cum a arătat primul “11” al Suediei în meciul cu România din martie

Olsen – Lustig, Helander, Granqvist, Augustinsson – Forsberg, Larsson, Olsson, Claesson – Quaison, Berg

ADVERTISEMENT