Iată cum arată acum copiii din serialul american „Al șaptelea cer”, difuzat între 1996 și 2007. Producția a avut, în total, 11 sezoane a câte 22 de episoade. Serialul a fost difuzat și în România, pe posturile Prima TV și Acasă TV.
Serialul reprezenta povestea familiei Camden, cu preotul Eric (Stephen Collins) în centru, dar și soția lui, mama Annie (Catherine Hicks). Cei doi aveau cinci copii la începutul emisiunii, iar între timp a mai apărut o pereche de gemeni.
Au trecut ani buni de când s-au terminat filmările pentru serial. Actorii care i-au interpretat pe copiii lui Eric și Annie Camden s-au schimbat radical.
Uite cum arată acum copiii din serialul american „Al șaptelea cer” („7th Heaven”), difuzat în perioada 1996 – 2007. La început, soții Camden aveau cinci copii, iar în sezonul al treilea s-au născut și gemenii.
Jessica Biel (39 de ani), interpreta lui Mary Camden, a mai jucat și în alte producții după ce serialul „Al șaptelea cer” i-a adus succesul, cum ar fi „The A-Team”, „Valentine’s Day”, „The Sinner” și „Limetown”, scrie tvmania.ro.
Actrița este căsătorită cu Justin Timberlake din 2012 și au împreună doi băieți, Silas (6 ani) și Phineas, născut în 2020.
„Numele lui este Phineas și este minunat, foarte drăgut, dar nimeni nu mai doarme în casă”, a declarat cântărețul la emisiunea prezentatoarei Ellen DeGeneres.
Barry Watson (47 de ani), interpretul lui Matt Camden, a apărut în mai multe filme și seriale după încheierea producției care l-a făcut celebru. Acesta a mai fost văzut în „Gossip Girl”, „Samantha Who?” sau „The Loudest Voice”.
Actorul este căsătorit cu Natasha Gregson Wagner din 2015, cu care are o fetiță, Clover, în vârstă de aproape șapte ani. Barry mai are doi băieți, Oliver și Felix, din mariajul cu Tracy Huston.
Interpreta lui Lucy Camden, Beverly Mitchell (40 de ani), a mai apărut în „The Secret Life of the American Teenager” și „Hollywood Darlings”, dar și în alte proiecte.
Din 2008, actrița este căsătorită cu Michael Cameron, cu care are trei copii, Kenzie, Hutton și Mayzie. În 2018, actrița a pierdut o sarcină, fiind însărcinată cu gemeni.
David Gallagher (36 de ani), a debutat în serialul „Al șaptelea cer” la doar 8 ani, după care a fost distribuit în alte filme și seriale, cum ar fi „The Vampire Diaries”, „Smallville”, „S.W.A.T.” sau „Numb3rs”.
Mackenzie Rosman (31 de ani), interpreta lui Ruthie Camden, nu a mai avut multe roluri după ce s-a încheiat îndrăgitul serial.
Tânăra a mai apărut în „The Secret Life of the American Teenager”, în afară de câteva filmede scurtmetraj.
Lorenzo Brino, interpretul lui Sam Camden, a murit la doar 21 de ani. Tragedia a avut loc în primăvara anului 2020, în urma unui accident de mașină. Fratele său geamăn, care i-a dat viață personajului David Camden, nu a avut alte proiecte după serialul încheiat în 2007.