Cum arată acum fața cântăreței Mihaela Mihai. Isabelle este de o frumusețe răpitoare și este căsătorită cu un american bogat.
Fiica faimoasei cântărețe duce o viață de lux. Isabelle a cucerit un bogătaș american cu frumusețea ei, pe numele său Scott J. Freidheim, un bancher cu o avere consistentă, estimată la peste 100 de milioane de dolari.
Isabelle este măritată din anul 2008 cu bogatul american, alături de care locuiește într-o vilă impresionantă de circa 14 milioane de dolari.
Isabelle are 41 de ani acum, dar este la fel de frumoasă și nu își arată deloc vârsta. Aceasta este foarte discretă în privința vieții sale personale și postează rar imagini pe rețelele de socializare.
“Isabelle e un înger pe care mi l-a trimis Dumnezeu, e un copil extraordinar. E frumoasă, e deșteaptă, e tandră, e delicată, e grațioasă, e înțeleaptă.
Tatăl ei e francez și l-am iubit foarte tare, dar până la urma a trebuit să accept ideea că bărbatii au și ei limitele lor și într-o zi i-am spus, după ce ne despărțisem „Bietul de tine, tu nu ești decât un bărbat… Toata lumea recunoaște că noi femeile suntem mai curajoase, mai puternice, mai rezistente decât barbații”, spunea Mihaela Mihai într-un interviu pentru Acasă TV.
Dacă în ceea ce privește viața privată Isabelle este foarte retrasă, nu același lucru se poate spune în privința vieții de afaceri.
Isabelle și-a cerut un nume în mediul de afaceri american și a atins cu adevărat succesul, contribuind și ea la averea soțului său de milioane de dolari.
Isabelle este o antreprenoare de succes, care a deschis șase companii.
Aceasta se laudă cu funcțiile sale pe rețelele de socializare, unde apare că fiica artistei Mihaela Mihai este „fondator și președinte al consiliului de administrație al Athena Technology Acquisition Corp., Athena Consumer Acquisition Corp., președinte și CEO al Athena Technology II, capitalist de risc și fondator de 2 ori al FinTech”.
În prezent, Isabelle este președinte la Athena Consumer Acquisition Corp., companie pe care a fondat-o în 2021. De asemenea, ea este președinte și director executiv la Athena Technology Acquisition Corp. II.