News

Cum arată adeverința de vaccinare anti Covid-19. La ce este util documentul

27.12.2020 | 17:23
ADVERTISEMENT

S-a dat startul campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 astăzi, 27 decembrie 2020, iar cei care îl fac vor primi o adeverință care servește ca dovadă. Adeverința doveditoare va fi disponibilă atât pe hârtie, cât și în format electronic. 

Primele 10.000 de doze ale vaccinului au sosit în România în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie. Prima persoană căreia i-a fost administrat serul anti-Covid a fost Mihaela Anghel, cadru medical al spitalului „Matei Balș”.

ADVERTISEMENT

Persoanele care aleg să facă acest vaccin vor primi o adeverință doveditoare a administrării serului, care va cuprinde mai multe date, scrie adevărul.ro.

Cum arată adeverința de vaccinare anti Covid-19. La ce este util documentul

Campania de vaccinare împotriva noului coronavirus a început și în România în această dimineață, iar Mihaela Anghel este primul cadru medical care a beneficiat de administrarea serului.

ADVERTISEMENT

Conform informațiilor oferite de Guvernul României, adeverința va conține informații atât despre pacient, cât și despre vaccinul împotriva virusului SARS – CoV – 2.

„Fiecare persoană care se va vaccina va primi o adeverință doveditoare de vaccinare care va cuprinde următoarele informații: numele și prenumele persoanei vaccinate, data nașterii, vârsta, județul de domiciliu, număr și serie CI, date despre vaccin: doza 1 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), doza 2 (tip vaccin, produs, serie/lot, data expirării), date despre centrul de vaccinare (nume centru de vaccinare, județ, medic coordonator/vaccinator), semnătura electronică a Registrului Electronic Național al Vaccinărilor.

ADVERTISEMENT

Dovada vaccinării este pusă la dispoziția persoanei vaccinate fie electronic, fie pe suport de hârtie pentru a-i permite acesteia să își țină evidența între cele două vizite la centrul de vaccinare (doză inițială și rapel) și pentru a-i pune la dispoziție informațiile esențiale despre caracteristicile vaccinului administrat. Precizăm că vaccinarea este gratuită, voluntară/ neobligatorie, iar adeverința doveditoare nu este eliberată cu scopul de  a condiționa sau restricționa ulterior drepturile persoanelor vaccinate”, sunt informațiile oferite de Guvern.

Adeverința de vaccinare anti-Covid. Sursa foto: Facebook RO Vaccinare
Adeverința de vaccinare anti-Covid. Sursa foto: Facebook RO Vaccinare

A început campania de vaccinare în zece spitale

Prima tranșă de vaccinuri BioNTtech/Pfizer a fost adusă sâmbătă la Institutul Cantacuzino din București, de unde este distribuită către alte șase centre regionale. Peste 3.000 de doze vor fi distribuite în cele zece spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus.

ADVERTISEMENT

Aceste doze sunt pentru prima administrare, iar pentru rapel vor fi distribuite din Institut dozele necesare. România va beneficia de aproximativ 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid, urmând să primească săptămânal între 140.000 şi 150.000 de doze.

Zece spitale Covid-19 au dat astăzi startul campaiei de vaccinare, iar primul cadru medical care primit serul este Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

„Cred că a fost cea mai mare emoţie pe care am trăit-o, am fost privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din această ţară. Nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur şi simplu am spus da şi am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum”, a declarat aceasta.

Cele zece spitale în care se vor vaccina cadrele medicale sunt următoarele:

  • Braşov – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase – 100 de doze
  • Bucureşti – Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”– 600 de doze
  • Bucureşti – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” – 530 de doze
  • Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Cluj-Napoca – 375 doze
  • Constanţa- Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, Constanţa – 170 doze
  • Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”, Craiova – 90 doze
  • Iaşi – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase – 260 doze
  • Maramureş – Baia Mare – Spitalul de Urgenţă – 210 doze
  • Suceava – Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – 250 doze
  • Timiş – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeş“, Timişoara – 450 doze

Următoarea tranșă este așteptată în 28-29 decembrie, atunci când vor ajunge 144.000 de mii de doze de vaccin.

ADVERTISEMENT