Cum arată apartamentul în care locuiește Maia Sandu la Chișinău? Imagini rare au fost publicate acum un an, în timpul unui recensământ local care a avut loc la vecinii noștri.
Președinta Republicii Moldova, cea care a bifat un succes uriaș la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, câștigate detașat de PAS, formațiunea politică pro-europeană pe care a susținut-o, trăiește în condiții destul de modeste, departe de luxul de care se bucură alți șefi de state din lume.
Maia Sandu a participat anul trecut la recensământul populației moldovene și al locuințelor și, într-un clip pe care l-a postat pe pagina ei de Facebook, politiciana a dezvăluit câte camere are apartamentul ei, exceptând bucătăria. În imagini se pot observa câteva detalii interesante. La loc de cinste, pe rafturile bibliotecii, pe lângă cărți, stau câteva tablouri alb-negru cu părinții ei, semn că ține foarte mult la familie.
Maia Sandu a încurajat, atunci, cetățenii Republicii Moldova să deschidă ușa recenzorilor, subliniind importanța procesului, chiar ea acceptând să se filmeze în propriul apartament pentru a se asigura că este un exemplu pentru cei sceptici, care din varii motive erau reticenți în a răspunde la întrebările din chestionar. Lidera pro-europeană a spus că apartamentul ei are doar două camere care pot fi locuite.
„Am participat la Recensământul populației și locuințelor 2024. Vă îndemn pe fiecare să participați la recensământ, să fiți amabili cu recenzorul și să răspundeți corect la întrebări. Rezultatele colectate de Biroul Național de Statistică vor ajuta statul să distribuie resursele corect și în funcție de necesități. Recensământul se desfășoară o dată la 10 ani și ne ajută să aflăm câteva informații utile: cât de mare este populația țării, câți oameni trăiesc în diferite localități, câte case sunt conectate la gaz, apă și canalizare, ce ocupație și nivel de studii au cetățenii și altele”, spunea președinta Republicii Moldova, în iunie 2024.
Cu câteva luni înainte să primească recenzorul în apartamentul ei din Chișinău, Maia Sandu a fost ținta unei dezinformări cu privire la adevărata casă în care trăiește. În februarie 2024, i s-a atribuit o casă în comuna Trușeni. Un blogger pe nume Eugen Lichianuc a dezvăluit că Maia ar avea mai multe proprietăți, vorbind și despre o casă care, în acte, ar fi a surorii sale, Veronica Sandu.
Lucrurile au fost lămurite după ce informația s-a rostogolit în presa de peste Prut. Casa pe care Maia Sandu ar fi construit-o este, de fapt, a surorii sale, iar cealaltă locuință despre care vorbea bloggerul aparține unei alte familii.
Casa despre care Lichianuc a scris prima oară că aparține surorii Maiei este, de fapt, a unui bărbat din raionul Strășeni. Reporterii de la zdg.md l-au contactat pe respectivul proprietar, acesta negând că acea casă ar fi a familiei Sandu.
Administrația prezidențială de la Chișinău a reacționat, la acea vreme, explicând într-o comunicare publică faptul că președinta deține un singur apartament, cel în care a fost recenzată.
„Președintele are un apartament în Chișinău, pe care l-a declarat oficial. Sora președintei are o casă într-o suburbie pe care a construit-o cu bani munciți cinstit și pe care îi poate justifica până la ultimul bănuț. Toate proprietățile președintei sunt reflectate în declarația de avere – altele nu există și nici nu pot exista.
Minciunile lansate în ultima perioadă și care vor continua au un singur scop – să denigreze imaginea doamnei președinte, să slăbească încrederea cetățenilor în ceea ce facem și, în final, să ne distrugă calea spre pace și bunăstare. Să nu credem toate aberațiile și să nu lăsăm ca aceste grupări care acționează după reguli banditești să ajungă la conducere și să aducă haos și dezordine în Moldova”, explica Președinția Moldovei, conform știri.md.
Formațiunea politică a Maiei Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate) a câștigat cu un scor uriaș alegerile parlamentare de duminică, 28 septembrie, de peste 50%, umilind Blocul Patriot din care face parte și Partidul Comunist. Din punct de vedere statistic, PAS și-a asigurat o majoritate fragilă, însă reprezintă un moment de respiro pentru regiune, în contextul preocupărilor legate de influența Federației Ruse în politica din Est.