Gina Pistol a vorbit de multe ori despre primii ani din viața sa. Cum arată casa în care a copilărit soția lui Smiley, pe numele real Andrei Tiberiu Maria. Locuința se găsește în județul Teleorman și este una foarte modestă.
Vârtoapele de Sus este un sat mic din județul Teleorman care înseamnă mult pentru Gina Pistol. Vedeta de la Pro TV s-a născut în orașul Roșiori de Vede, însă a copilărit în altă localitate până la vârsta de 15 ani.
A plecat de jos și nu a uitat niciodată greutățile prin care a trecut. Moderatoarea de la Pro TV a locuit într-o casă modestă, mătușa sa povestind care erau activitățile pe care blondina le desfășura în timpul vacanțelor.
De fiecare dată mergea la țară alături de fratele său. Aici se întâlnea cu doi verișori de care era apropiată. Prezentatoarea de la Masterchef România a copilărit într-o cameră simplă, dar încărcată cu multe jucării. Vezi imaginile AICI.
„Aici își petrecea vacanțele. Până la 15 ani, cel puțin, era nelipsită. Calul, care ei îi plăceau l-am dat pentru că nu mai avea cine să aibă grijă de el. Gina se juca aici cu alți doi verișori și cu frățiorul ei mai mic”, a declarat mătușa Ginei Pistol, în urmă cu ceva vreme.
Mai târziu, soția lui Smiley s-a mutat în cartierul Ferentari din București. Decizia a fost luată după divorțul părinților săi. Vedeta a vorbit în repetate rânduri despre acest lucru, subliniind cum i s-a schimbat viața.
Gina Pistol a povestit la un moment dat care este relația pe care o are cu părinții săi. Recunoaște că legătura nu este una frumoasă pentru că familia sa s-a destrămat când avea 6-7 ani. Tatăl său și-a refăcut viața și are alți copii.
În schimb, vedeta susține că o iubește pe mama sa, doar că cele două nu au o relație de prietenie. Din păcate, ceva s-a întâmplat între ele, în copilărie, și nu mai există o punte emoțională.
„Ei se judecau și, tata ca să nu mă găsească mama, m-am trezit la o femeie pe care nu o cunoșteam, neexplicându-mi nimeni ce caut eu la femeia aia, fără tată, fără mamă. Iar eu atunci, ca și copil, am zis ok, înseamnă că sunt singură și trebuie să mă descurc singură.
Și de atunci, de la 7 ani, îmi aparțin doar mie. Și nu am nicio legătură emoțională. O iubesc, vorbesc cu ea, avem o relație, doar că nu suntem prietene. Și îmi declanșează ea mie niște triggere, nevindecate de altfel”, a povestit Gina Pistol în podcastul lui Damian Drăghici, scrie profm.ro.