Mihai Morar este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din țară, dar și de podcast de câțiva ani, și mulți s-ar aștepta să locuiască într-o casă impozantă, cu lux și opulență. Nici pe departe, însă, iar drept dovadă sunt postările sale din mediul online.
În casa sa, Mihai Morar stă alături de soția lui, Gabriela, și alături de cele trei fiice ale lor: Cezara, Mara și Roua. Adesea moderatorul publică imagini cu familia lui pe Instagram sau pe Facebook, dar este în același timp și destul de discret cu privire la detaliile personale.
De curând, Mihai Morar a arătat câteva imagini din locuință. În câteva postări pe Instagram se vede că are un apartament spațios, cu un living mare, modern, mobilat, minimalist în același timp și în culori deschise, care redau luminozitate.
Familia Morar denotă că pune accent mai degrabă pe utilitatea lucrurilor decât pe opulență și lux. În living, realizatorul de radio are o canapea maro, mare, pe care pot sta mai multe persoane. În fața ei este un televizor mare.
Trei dormitoare pare să aibă apartamentul. Unul pentru Mihorar Morar și pentru soția lui, altul pentru Roua, iar încă unul pentru surorile gemene. De altfel, fiecare cameră este cât mai spațioasă, neaglomerată cu diferite piese de mobilier.
View this post on Instagram
Dominant este albul în casă, pe alocuri cu gri și bej, acestea ajutând la maximizarea spațiului. Gemenele au o cameră a lor foarte confortabilă, amenajată cu pat și birou, iar camera Rouăi este plină de culoare, iar asta se datorează jucăriilor.
Drept urmare, pare că apartamentul este suficient de spațios pentru toată familia și suficient de confortabil încât să existe sentimentul de ”acasă”. De altfel, este și un loc unde Mihai Morar se poate aduna după o zi întreagă de muncă sau unde poate lua masa armonios cu soția și fiicele lui.
În trecut, una dintre fiicele lui Mihai Morar, mezina familiei, Roua, a ajuns de urgență pe masa de operație după ce a fost depistată cu pneumonie cu acumulare mare de lichid. Totul a avut loc la finalul anului 2022, iar prezentatorul s-a simțit neputincios, conform precizărilor sale.
”Diagnosticul era de pneumonie cu acumulare mare de lichid (…) La Marie Curie am aflat ce o așteaptă pe Roua. Pneumonia era atât de agresivă încât medicii au hotărât să o opereze pentru a-i drena lichidul din plămâni.
Nu știu când v-ați simțit voi neputincioși ultima oară, dar neputința de a face ceva pentru copilul tău bolnav este, sigur, cel mai greu de dus dintre toate neputințele. Răspunsul a venit în creierii nopții, spre dimineață, de pe holurile unui spital, iar soția mi-a scris: Dacă plămânul e necrozat, îi vor scoate o parte din el.
Cred că de la moartea bunicilor mei n-am primit un mesaj mai dureros decât ăsta. N-ar trebui să mai calculăm timpul în ore, în zile și nici măcar în ani”, a detaliat Mihai Morar pe canalul lui de Youtube. Chiar dacă atunci a petrecut Crăciunul în spital alături de fetița lui, în cele din urmă totul a decurs bine.