Agitația a început deja pe piața transferurilor, însă fanii stau cu sufletul la gură și așteptă ce decizie vor lua Lionel Messi, Karim Benzema, Zlatan Ibrahimovic sau Luka Modric, care au intrat în ultimele șase luni de contract și pot semna cu orice echipă.
Fără doar și poate, Lionel Messi, campion mondial cu Argentina la 35 de ani, este cel mai mare nume înscris pe această listă.
Deși presa din Franța a scris că starul lui PSG ar putea să își prelungească înțelegerea cu parizienii, în prim plan a apărut și varianta ca argentinianul să meargă să joace la Al-Nassr cu Ronaldo sau la Inter Miami, unde este dorit de Beckham.
Chiar dacă va împlini în vară 36 de ani, Messi nu are de gând să se retragă nici măcar de la echipa națională și mai are multe de spus în fotbal. Cel mai probabil va alege să continue la PSG, însă nimic nu este sigur.
Karim Benzema a fost ales cel mai bun jucător din lume în 2022, însă atacantul francez în vârstă de 35 de ani nu trece prin cea mai bună perioadă. A ratat Campionatul Mondial din cauza unei accidentări, a stat pe bară mai bine de o lună, iar acum a intrat în ultimele șase luni de contract și a decis să se retragă de la naționala Franței.
Conform cunoscutului jurnalist Fabrizio Romano, golgheterul lui Real Madrid ar putea continua pe Santiago Bernabeu. Spaniolii îi vor propune extinderea contractului cu un an, însă nu e exclus ca Benzema să accepte alte oferte dacă „los blancos” nu se vor mișca repede.
Zlatan Ibrahimovic e încă în convalescență după operația la genunchi și deși a trecut de 41 de ani, atacantul suedez a demonstrat că mai poate juca la un nivel înalt.
Dacă va reuși să câștige titlul în Serie A, Ibrahimovic ar putea decide să continue la AC Milan, însă are întotdeauna porțile deschise în SUA, unde a mai jucat la Los Angeles Galaxy. Viitorul său este incert, însă mai mult ca sigur Zlatan Ibrahimovic nu ia în calcul retragerea din fotbal.
Luka Modric, vedeta lui Real Madrid, a condus Croația din nou în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar și a arătat că este un jucător de clasă chiar și la 37 de ani.
Conform Marca, Modric dorește să își prelungească contractul cu Real Madrid până în vara lui 2024, însă clubul nu i-a făcut nicio propunere pentru moment. Croatul a dezvăluit că va continua să joace și pentru națională în Liga Națiunilor.
De Gea – portarul lui Manchester United are șanse mari să continue cu „diavolii roșii” și conform presei din Anglia își va prelungi contractul cu încă doi ani.
Raphael Guerreiro – fundașul stânga portughez evaluat la 20 de milioane de euro e pe picior de plecare de la Borussia Dortmund.
Hector Bellerin – fundașul dreapta de 27 de ani al Barcelonei, are șanse mici să mai continue în Catalunia.
Sergio Ramos – fundașul central al lui PSG are șanse mici să mai continue pe Parc des Princes și ar putea fi din nou coechipier cu Ronaldo la Al-Nassr.
Milan Skriniar – stoperul lui Inter Milano este cel mai scump jucător care poate rămâne liber de contract, fiind evaluat la 60 de milioane de euro conform Transfermarkt.
Sergio Busquets – Dorit de Al-Nassr, dar și de David Beckham la Inter Miami, mijlocașul Barcelonei în vârstă de 34 de ani are șanse foarte mari să plece de pe Camp Nou. Cu toate acestea, au fost discuții și despre o posibilă prelungire a contractului.
Youri Tielemans – mijlocașul defensiv al lui Leicester City e urmărit de Arsenal Londra, dar și de alte echipe importante.
N’Golo Kante – mijlocașul naționelei Franței are șanse mici să mai joace pentru The Blues și este dorit de Barcelona și Real Madrid.
Jorginho – Brazilianul lui Chelsea ar putea ajunge la Juventus Torino dacă nu va ajunge la o înțelegere cu londonezii. Impresarul său a vorbit chiar despre posibilitatea unui transfer în Italia.
Ilkay Gundogan – vedeta naționalei Germaniei a fost un jucător de bază pentru Pep Guardiola, însă viitorul său la Manchester City e incert.
Toni Kroos – e un alt jucător important care ar putea să o părăsească pe Real Madrid. Negocierile pentru prelungirea contractului vor avea loc în perioada ianuarie-martie, însă mijlocașul a dezvăluit că nu se va retrage de la Real.
Roberto Firmino – atacantul e la al optulea sezon la Liverpool. Brazilianul cel mai probabil nu va mai continua pe Anfield Road.
Marco Reus – Mijlocașul și căpitanul Borussiei Dortmund spera să se retragă de la echipă pentru care joacă deja de mai bine de zece ani. Ajuns la 32 de ani, Reus s-ar putea să fie nevoit să își găsească o nouă echipă.
FANATIK prezintă cel mai tare prim unsprezece al jucătorilor care ar putea rămâne liberi de contract la finalul acestui sezon și care ar putea câștiga fără probleme Liga Campionilor și să domine în orice campionat.
De Gea (Manchester United – 15 milioane de euro) – Raphael Guerreiro (Borussia Dortmund – 20 milioane de euro), Evan Ndicka (Eintracht Frankfurt – 32 milioane de euro), Milan Skriniar (Inter Milano – 60 milioane de euro), Youri Tielemans (Leicester City – 40 milioane de euro), N’Golo Kante (Chelsea – 30 de milioane de euro), Jorginho (Chelsea – 35 milioane de euro), Wilfried Zaha (Crystal Palace – 32 milioane de euro), Lionel Messi (PSG – 50 milioane de euro), Karim Benzema (Real Madrid – 35 milioane de euro), Roberto Firmino (Liverpool – 28 milioane de euro).