Ultima etapă a play-out-ului din Casa Pariurilor Liga 1 a ajuns la final şi, cu toate acestea, nu se ştie încă cine va retrograda şi cine va juca în barajul de menţinere/promovare în prima divizie.
Sistemul de departajare în play-out a fost stabilit prin vot, scorul fiind de 7-6 (şi abţinerea Craiovei). Astfel, se va ţine cont de media punctelor pe meci obţinută exclusiv în faza de play-out.
Există două scenarii pentru sezonul viitor de Casa Pariurilor Liga 1. Primul presupune păstrarea competiţiei aşa cum a fost în ultimii ani, de la introducerea sistemului play-off / play-out, cu 14 formaţii. În acest sistem, retrogradează direct ultimele două clasate, iar antepenultima joacă un baraj cu CS Mioveni pe 9 şi 12 august. Câştigătoare va juca în Casa Pariurilor Liga 1. De asemenea, UTA şi FC Argeş sunt deja promovate.
Cel de-al doilea, ar însemna creşterea numărului de echipe de la 14 la 16, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate încă din 25 iulie. Nu va retrograda nimeni direct, iar ultima clasată va disputa barajul cu CS Mioveni, pentru ultimul bilet pentru sezonul 2020-2021 în Casa Pariurilor Liga 1. UTA şi FC Argeş sunt promovate.
În ultima etapă, s-au jucat 4 partide: Chindia – FC Voluntari 2-0, Dinamo – Viitorul 1-1, Hermannstadt – Politehnica Iaşi 2-2 şi Sepsi – Academica 1-0. În urma rezultatelor înregistrate, clasamentul araţă astfel:
În această configuraţie, pe cele două scenarii disponibile avem următoarele situaţii:
Loc Echipa Jocuri Puncte Pct./meci
1. Hermannstadt 12 22 1,833
2. Viitorul 14 23 1,643
3-4. Academica 14 21 1,500
3-4. Voluntari 14 21 1,500
5. Politehnica Iaşi 14 19 1,357
6. Sepsi 13 17 1,308
7. Dinamo 9 8 0,889
8. Chindia 10 10 0,833
Campionat cu 14 echipe: retrogradează direct Dinamo şi Chindia, iar Sepsi joacă barajul.
Înaintea acestei etape, clasamentul arăta astfel:
Loc Echipa Jocuri Puncte Pct./meci
1. Hermannstadt 11 21 1,909
2. Viitorul 13 22 1,692
3-4. Academica 13 21 1,615
3-4. Voluntari 13 21 1,615
5. Politehnica Iaşi 13 18 1,384
6. Sepsi 12 14 1,166
7. Dinamo 8 7 0,875
8. Chindia 11 7 0,636
Practic, rezultatele din ultima rundă nu au influenţat cu nimic ordinea din play-out, ci doar media de puncte pe meci.