Sport

Cum arată conacul pe care și l-a construit Cristiano Ronaldo în Portugalia. E o casă unică, are 8 dormitoare, un tunel subteran și aur în bucătărie și băi

Imagini spectaculoase cu conacul pe care și l-a construit Cristiano Ronaldo în Portugalia. Ridicarea imobilului a durat mai bine de 3 ani. De ce a decis starul portughez să vândă această casă unică.
25.01.2026 | 09:45
Cum arata conacul pe care si la construit Cristiano Ronaldo in Portugalia E o casa unica are 8 dormitoare un tunel subteran si aur in bucatarie si bai
Imagini spectaculoase cu conacul pe care și l-a construit Cristiano Ronaldo în Portugalia. Sursa foto: colaj Fanatik / X
ADVERTISEMENT

Conacul pe care Cristiano Ronaldo a început să-l construiască încă din anul 2023, în Portugalia, a fost definitivat. Vorbim de o construcție de-a dreptul impresionantă: pe un teren de peste 12.000 de metri pătrați se găsesc, printre altele, 8 dormitoare, un tunel subteran și aur în bucătărie și băi.

Imagini spectaculoase cu conacul pe care și l-a construit Cristiano Ronaldo în Portugalia

În urmă cu mai bine de trei ani, în Quinta da Marinha, o zonă exclusivistă situată pe coasta din Cascais, la circa 50 de km distanță de capitala Portugaliei, Lisabona, starul lusitan Cristiano Ronaldo a început investiția într-un imobil impresionant.

ADVERTISEMENT

Casa celui mai bine plătit fotbalist din lume în 2025 este un exemplu extrem de lux și arhitectură modernă. Vorbim de o proprietate spectaculoasă care a stârnit mult interes în media internațională.

Numai mansarda acestei construcții are aproximativ 5 000 metri pătrați de spații construite. Casa situată în Cascais are 8 dormitoare și un cost total de aproximativ 34,5 milioane de euro, potrivit publicației Daily Express.

ADVERTISEMENT

Casa lui CR7 reprezintă o „reședință colosală, una dintre cele mai mari și mai scumpe din țară”, notează sursa citată. Conacul dispune de o piscină interioară și exterioară, un garaj subteran pentru colecția de mașini a fotbalistului portughez, un pasaj subteran care permite observarea celor care înoată deasupra și chiar robinete din aur în bucătărie și băi.

ADVERTISEMENT

Ce elemente de lux se găsesc în casa impresionantă a lui Cristiano Ronaldo

Specialiștii de la Idealista.pt au realizat o „legendă” a imobilului pe care și l-a ridicat starul naționalei Portugaliei și al celor de la Al Nassr. În primul rând, trebuie să spunem că această casă are o locație de vis. E situată foarte aproape de ocean, iar multe dintre camere și terase au priveliști spre apă.

ADVERTISEMENT

În interior se găsesc o serie de facilități cu adevărat impresionante. Dacă ne referim la cele 8 dormitoare, acestea sunt spațioase, fiecare cu baie proprie. Piscina are vedere spre Oceanul Atlantic. Este una dintre cele mai remarcabile caracteristici care ar putea atrage viitorii cumpărători.

Mergem apoi spre interior, unde găsim o piscină cu pereți de sticlă și pasarelă subacvatică. Acest lucru le permite oaspeților de la nivelurile inferioare să vadă înotătorii de dedesubt. Ambele au un design spectaculos. Nu lipsește din locație o cinema privată, mai exact o sală de proiecție în stil luxos.

ADVERTISEMENT

Conacul mai dispune de Spa și zonă de wellness (masaj/relaxare) și sală de fitness complet echipată. Nu lipsește garajul subteran, unul extins, numai bun pentru colecția impresionantă de super-mașini a lui Ronaldo.

  • 280 de milioane de dolari au fost veniturile lui Cristiano Ronaldo în 2025, conform Forbes

De ce au decis Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez să vândă deja această impresionantă casă

În urmă cu trei ani, presa portugheză scria că CR7 ar intenționa să se mute cu familia în noua vilă din Cascais, atunci când își va încheia cariera. Daily Express a mai scris că Ronaldo și partenera sa de viață, Georgina Rodriguez, iau în considerare utilizarea vilei ca locație privată pentru ceremonia de nuntă și o petrecere de inaugurare. Apoi, ar vrea să vândă clădirea impresionantă.

Principalul motiv al schimbării de plan este lipsa de securitate și intimitate. Zona înconjurătoare Quinta da Marinha a devenit un magnet pentru turiști și fani. Asta ar pune în pericol intimitatea familiei starului portughez, potrivit sursei citate.

Cristiano Ronaldo, câștigător a cinci Baloane de Aur, are un „portofoliu” imobiliar impresionant. Mai deține un penthouse de 7 milioane de dolari din Lisabona și case de lux în Madrid, Torino și Madeira.