Moștenirea lui Ion Iliescu constă într-un apartament din cartierul Primăverii, pe care fostul șef al statului a reușit să pună mâna în condiții oarecum suspecte. În ciuda faptului că au existat controale din partea organelor statului care au semnalat posibile nereguli în achiziția imobilului de la RA APPS, împotriva fostului președinte nu s-a demarat nicio anchetă.
Ion Iliescu a locuit până la sfârșitul vieții într-un apartament de 156,92 mp, pe strada Moliere, în centru Capitalei. Imobilul reprezintă jumătate dintr-o fostă vilă de protocol care a aparținut regimului comunist, pe care Iliescu a reușit s-o cumpere la data de 15 noiembrie 1996.
Pentru achiziția imobilului, Ion Iliescu a plătit o sumă considerată derizorie chiar și la acea vreme. El a plătit aproximativ 55 de milioane de lei vechi, ceea ce însemna, la acea vreme circa 7.100 de dolari. Cu acești bani, un om obișnuit nu-și putea cumpăra nici măcar o garsonieră într-o zonă periferică a Capitalei, care ajungea la 10.000 de dolari, la acea vreme.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/iliescu-contract1.jpg)
Informația a fost făcută publică în februarie 1997, după venirea la putere a lui Emil Constantinescu. În acel moment, Corpul de Control al Premierului Victor Ciorbea a luat la puricat toate contractele încheiate de RA APPS și ICRAL cu demnitarii acelor vremuri. Valerian Stan, șeful Departamentului de Control al Guvernului, anunța la vremea respectivă că există suspiciuni serioase că tranzacția s-a făcut cu încălcarea normelor legale.
Documentul indică faptul că în perioada premergătoare alegerilor, Secretariatul General al Guvernului a emis o succesiune de ordine prin care scotea din averea RA Administrația Patrimoniului de Stat un număr de 33 de imobile, care urmau să fie trecute în averea locatarilor. Printre acestea se număra și apartamentul din Moliere.
Doar că respectivele ordine nu aveau nicio acoperire legală, spunea Valerian Stan. Una dintre legile invocate (112/1995) era interpretată exact pe dos – aceasta preciza ca imobilele din categoria celor de protocol sunt exceptate de la vânzare, cel puțin până se va afla dacă există sau nu moștenitori.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/iliescu-contract2.jpg)
O altă greșeală flagrantă este că HG 940/1996 care i-a permis lui Iliescu să cumpere apartamentul făcea apel la o altă lege (Legea 214/1996) care încă nu era promulgată la acea dată (abia la două zile după emiterea HG era promulgată chiar de Ion Iliescu).
În plus, după intrarea în vigoare a legii respective, guvernul avea obligația să elaboreze o listă cu imobilele considerate de protocol. Doar că n-a mai fost timp, pentru că au venit alegerile.
Ion Iliescu a condus România între 1990 și 1996, după care a mai avut un mandat între 2000 și 2004. În toată această perioadă, Iliescu pozat într-un lider politic ”sărac, dar cinstit”, în umbra cărora a apărut o nouă generație de politicieni privilegiați.
Pe lista lui Valerian Stan se numărau: