News

Cum arată criza în România! 56.170 de companii au cerut şomaj tehnic pentru 459.000 de angajaţi! Anunţul făcut de Ministrul Muncii

09.04.2020 | 21:11
Cum arata criza in Romania 56170 de companii au cerut somaj tehnic pentru 459000 de angajati Anuntul facut de Ministrul Muncii
ADVERTISEMENT

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că sunt 56.170 de companii au solicitat şomaj tehnic pentru 459.000 de angajaţi, la care se adaugă peste 55.000 de cereri de la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, familiale şi sportivi, conform Agerpres

Cum arată criza în România! 56.170 de companii au cerut şomaj tehnic pentru 459.000 de angajaţi!

“Sunt 56.170 de companii care, până la ora la care intrăm în şedinţa de Guvern, au solicitat şomaj tehnic pentru un număr de 459.000 de angajaţi, respectiv peste 55.000 de cereri de la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, sportivi care lucrează pe contract de activitate sportivă şi alte categorii care desfăşoară activităţi pe baza unor relaţii contractuale, altele decât contractele individuale de muncă care sunt acoperite de fondurile de la ANOFM”, a spus Ministrul Muncii.

ADVERTISEMENT

Violeta Alexandru a menţionat că ministerul este pregătit să facă primele plăţi când va exista disponibilul financiar.“Puteţi deja să faceţi plăţi. Aveţi disponibil în fondul de şomaj, până la rectificarea bugetară, şi să aducem în completare transferurile de la bugetul de stat”, a transmis prim-ministrul Ludovic Orban.

Acordarea de sprijin guvernamental pentru noi categorii: “avocaţi, notari, executori judecătoreşti…”

Ministrul Muncii a propus introducerea pe ordinea de zi suplimentară a unui proiect de orgonanţă de urgenţă care prevede acordarea de sprijin guvernamental pentru noi categorii de angajaţi.

ADVERTISEMENT

“Mă refer la avocaţi, notari, executori judecătoreşti cu activitate întreruptă total sau parţial, respectiv angajaţii cooperativelor meşteşugăreşti de consum, oamenii care au subliniat impactul pe care criza îl are asupra activităţii lor şi care ne solicită să îi avem în vedere pentru sprijinul guvernamental oferit”, a explicat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a solicitat şi o extindere a perioadei în care solicitanţii să poată să depună documentele necesar. Prim ministrul Orban a subliniat că acceptă acest lucru doar în cazul noilor categorii de beneficiari.

ADVERTISEMENT

România are 5202 cazuri de infectare cu noul coronavirus!

“În ceea ce priveşte celelalte categorii nu sunt de acord, pentru că toţi au ştiut din timp şi au avut timp să formuleze. Pentru categoriile noi, da”, a completat prim-ministrul României, Ludovic Orban.

Ministrul Muncii a menţionat că proiectul ordonanţei de urgenţă va clarifica şi situaţia pensionarilor care desfăşoară activităţi în domenii ale economiei afectate de pandemia de coronavirus.

ADVERTISEMENT

În România se înregistrează 5202 cazuri de infectare cu coronavirus, numărul deceselor din cauza COVID-19 fiind 248 până în acest moment. La nivel global, numărul cazurilor a trecut de 1,5 milioane.

 

ADVERTISEMENT