News

Cum arată, de fapt, interiorul casei lui Gheorghe Dincă. Peste ce au dat anchetatorii acolo

15.08.2019 | 13:51
Cum arata de fapt interiorul casei lui Gheorghe Dinca Peste ce au dat anchetatorii acolo

Cum arată interiorul casei lui Gheorghe Dincă! Locuința criminalului din Caracal este mai degrabă o groapă de gunoi, care s-a dovedit a fi un adevărat coșmar pentru cei mai buni criminaliști. Aceștia scotocesc centimetru cu centimetru casa lui Gheorghe Dincă de mai bine de 13 zile, dar par a fi departe de finalizarea cercetărilor.

Cum arată interiorul casei lui Gheorghe Dincă

Tonele de gunoaie din casa lui Gheorghe Dincă sunt luate la mână de anchetatori, deoarece ar putea ascunde probe vitale pentru soluționarea dosarului. Cele mai multe indicii și probe au fost recoltate, însă, în ultimele zile, de cei mai experimentaţi criminaliști din țară. Jurnalistul Digi24 Ioana Ciurlea a aflat ce au găsit poliţiştii în casa lui Gheorghe Dincă.

Echipa coordonată de comisarul Radu Gavriş nu are niciun caz de omor nerezolvat şi s-a ocupat, printre altele, de anchete complicate, cum ar fi incendiile de la Maternitatea Giuleşti şi din clubul Colectiv. Şi totuşi, casa groazei a reuşit să îi uimească chiar şi pe criminalişti.

Cum arată interiorul casei lui Gheorghe Dincă
Cum arată interiorul casei lui Gheorghe Dincă. Sursa foto: playtech.ro

Dincă și-a transformat casa într-o groapă de gunoi pentru a-și ascunde apucăturile criminale

Transformarea casei într-o groapă de gunoi este privită cu suspiciune de către anchetatori, care spun că nu este exclus ca acest lucru să se fi întâmplat pentru ascunderea probelor și a apucăturilor lui Gheorghe Dincă. Gunoaiele le-au pus piedici și anchetatorilor și au făcut ca investigațiile să dureze atâtea zile.

Fiecare obiect din interior a fost analizat și inventariat de criminaliști. Camera în care Gheorghe Dincă se odihnea și în care se presupune că Alexandra și-a găsit sfârșitul se află, cumva, în mijlocul construcției. Un pat și o noptieră arată că acolo ar fi trăit cineva. Sunt așezate pe partea dreaptă, cum intri. Ajungi la ele pe o „cărare” pe care Gheorghe Dincă a lăsat-o, fiind singurul loc în care nu a depozitat gunoaie.

La capătul patului, Dincă își ținea hainele în saci de plastic ori de rafie, iar în jur anchetatorii au găsit tone de ambalaje, bidoane, canistre, găleți de vopsea, chiar și cauciucuri uzate. Lumina intră în cameră pe o fereastră aflată pe peretele din fața ușii. A doua fereastră, însă, pe partea stângă, a fost zidită chiar de cel care a recunoscut că a ucis cu sânge rece două tinere.