Cum arată, de fapt, Raiul în realitate. Ce spune un reputat neurochirurg care a intrat în comă. Culoarea norilor o să te surprindă. Specialistul și-a dedicat întreaga existență pentru a studia creierul, organul central al sistemului nervos.
Cum este, efectiv, Raiul. Un celebru neurochirurg, care a fost în comă, a dezvăluit ce culoare au norii. O să fii uimit de asta. Eben Alexander a povestit întreaga experiență prin care a trecut după ce creierul său a fost atacat de o boală extrem de rară.
Afecțiunea l-a făcut să intre într-o stare de inconștiență care a durat 7 zile, perioadă în care a descoperit câteva dovezi ale lumii de dincolo. Medicul care inițial respingea orice relatare despre experiențele din afara corpului sau spirituale și-a schimbat complet viziunea.
Halucinațiile pe care nu le lua în calcul înainte de boală au devenit subiectul unei cărți care a fost tradusă și în limba română, intitulată Harta Raiului: Un neurochirurg explorează misterele vieții de apoi și adevărul despre ceea ce se află dincolo. Expertul a relatat în paginile acesteia cum arată locul unde sufletele sunt în legătură cu Dumnezeu.
„Când eram copil am fost adoptat. Am crescut fără nicio amintire despre familia mea biologică și fără să știu că aveam o soră biologică pe nume Betsy. Mulți ani mai târziu, am pornit în căutarea familiei mele biologice, dar pentru Betsy era prea târziu.
Ea murise. Aceasta este povestea despre cum m-am reunit cu ea — în Rai”, a povestit reputatul neurochirurg despre experiența pe care a trăit-o în Rai, după ce a intrat în comă, conform Adevărul.
„Am fost întotdeauna sceptic în legătură cu experiențele din apropierea morții, dar m-am trezit într-un loc mai viu și mai real decât orice altceva pe Pământ”, a mai spus specialistul în cartea sa, mai arată sursa citată.
Renumitul medic a descris Raiul ca fiind un tărâm plin de verdeață luxuriantă, cu cascade care se varsă în bazine limpezi. În plus, acesta susține că locul era plin de copaci, animale și râuri și că toate păreau conectate.
Doctorul susține că cerul are o culoare albastru profund, în timp ce norii nu sunt deloc albi, ci roz. Fenomenul poate fi observat și pe Pământ, climatologii români dezvăluind că este vorba de o optică atmosferică.
Atunci când un nor este alb înseamnă că particulele de apă din interiorul său au fost atât de dens împachetate încât lumina abia poate trece. Cu cât un nor este mai pufos, cu atât este mai dens și particulele de apă sunt mai solidificate.
Norii albi mai rarefiați sunt plini de aceleași molecule de apă, deși nu sunt aranjați foarte strâns. Prin aceștia se poate vedea foarte ușor pentru că nu sunt de un alb strălucitor. În ceea ce privește norii roz, roșii sau portocalii, specialiștii spun că acest fenomen se datorează și luminii.
Concret, în timpul răsăritului și apusului lumina soarelui devine roșie din cauza refracției altor culori din jurul său. Lumina aceasta se reflectă apoi pe tot cerul și atunci când strălucește printre nori ajunge să creeze nuanțe de roz, portocaliu și roșu.