News

Cum arată fetița fostului prinț Nicolae și a Alinei Binder. Au fost publicate primele fotografii

02.12.2020 | 14:17
Cum arata fetita fostului print Nicolae si a Alinei Binder Au fost publicate primele fotografii
ADVERTISEMENT

Pe 7 noiembrie 2020, fostul principe Nicolae, nepotul ultimului rege al României, Mihai I, a anunțat printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, că soția sa, Alina-Maria Binder, a adus pe lume primul copil al cuplului. O lună mai târziu, avem ocazia să o cunoaștem pe micuța Maria-Alexandra.

Asta pentru că fericiții părinți au acceptat să pozeze alături de ea pentru cea mai recentă ediție a revistei franceze Point de Vue. În articolul exclusiv cu trimitere pe copertă, Nicolae şi Alina ai României apar ţinându-şi în braţe fetița care în curând va împlini o lună de viață.

ADVERTISEMENT

În urmă cu cinci ani, Casa Regală Română anunţa excluderea tânărului din linia de succesiune şi retragerea titlului de principe, care îi fusese atribuit în anul 2010. Acesta era pe atunci al treilea în ordinea succesiunii la tron, după Mihai I şi Principesa Margareta.

Primele imagini cu fetița lui Nicolae și a Alinei-Maria Binder

Sunt foarte bucuros să vă anunţ naşterea fiicei mele, Maria-Alexandra, pe 7 noiembrie 2020, la ora 20.05.

ADVERTISEMENT

Fericitul eveniment a avut loc la Spitalul Polizu din Bucureşti. Soţia mea, Alina-Maria, şi fetiţa noastră sunt perfect sănătoase. Regele Mihai, bunicul meu, ne ocroteşte”, a scris fostul principe în urmă cu o lună, când partenera sa de viață a adus pe lume primul copil al cuplului.

Motivul pentru care Nicolae a fost exclus din linia de succesiune a Casei Regale

În 2015, Regele Mihai l-a exclus pe Principele Nicolae din linia de succesiune a Casei Regale şi i-a retras, totodată, titlul monarhic acordat în 2010. La vremea respectivă, acesta era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă în comunicatul de presă remis de Casa Regală nu a fost menționat motivul explicit care a stat la baza deciziei, documentul făcea referire, printre rânduri, la stilul de viaţă al principelui Nicolae.

În calitate de Şef al Casei şi Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei.

ADVERTISEMENT

Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi”, anunța Casa Regală la acea vreme.

ADVERTISEMENT