News

Cum arată formularul prin care părinții își dau acordul pentru vaccinarea copiilor în școli. Document

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că formularul prin care părinții își dau acordul pentru vaccinarea copiilor în școli e disponibil pe platforma oficială de vaccinare.
07.09.2021 | 13:01
Cum arata formularul prin care parintii isi dau acordul pentru vaccinarea copiilor in scoli Document
ADVERTISEMENT

De luni, 13 septembrie, odată cu începerea anului școlar 2021-2022, elevii de peste 12 ani, dar și părinții sau angajații unităților de învățământ, se vor putea vaccina și la școală.

În ceea ce-i privește pe minori, aceștia se pot vaccina doar cu prezența părinților și doar după exprimarea consimțământului informat printr-un formular.

ADVERTISEMENT

Formularul pentru vaccinarea copiilor în școli, disponibil pe platforma CNCAV

Acest formular prin care părinții își dau acordul pentru vaccinarea copiilor în școli este disponibil pe site-ul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).

Tot acolo, se găsește și poate fi descărcat, alături de formular, și chestionarul pentru triajul minorilor. Mai jos puteți descărcat cele două documente oficiale, necesare după începere școlii:

ADVERTISEMENT

”Pentru vaccinarea în unitățile de învățământ arondate unor centre de vaccinare din proximitate, prezentare se face poate face direct, fără programare, sau cu programare în platformă. La acest moment programarea nu este obligatorie și oamenii nu trebuie refuzați.

Minorii vor fi însoțiți la vaccinare de către aparținătorii adulți. Toate vaccinările se fac doar după exprimarea consimțământului informat și formularul de exprimare a consimțământului informat poate să fie descărcat anterior prezentării la vaccinare pentru a fi vizualizat de către aparținători.

ADVERTISEMENT

Este un link care se regăsește pe platforma de vaccinare. Tot acolo se regăsește și chestionarul pentru triajul minorilor”, a anunțat, marți, coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță.

În ceea ce privește formularul de exprimare a consimțământului informat pentru părinții care acceptă vaccinarea copilului de peste 12 ani, acesta este un document extrem de ușor și rapid de completat.

ADVERTISEMENT

În el se introduc datele (n.r. minorului) numele/prenumele, CNP-ul și domiciliul, precum și o scurtă declarație privind consimțământul față de actul imunizării.

Când debutează vaccinarea în școli

Valeriu Gheorghiță a anunțat că procesul de vaccinare în învăţământul preuniversitar şi cel universitar se va desfăşura pe o perioadă de două luni, urmând ca vaccinarea în unităţile de învăţământ să se deruleze în perioada 13 septembrie -15 noiembrie, iar în universităţi de la 1 octombrie până la 1 decembrie.

Medicul coordonator al CNCAV a spus că, în prezent, 476 de cabinete medicale dotate corespunzător pentru vaccinare există în școlile din toată țara. Celelalte două posibilități puse la dispoziție sunt echipele mobile sau vaccinarea la centre de vaccinare de lângă școală.

”Pentru învățământul preuniversitar, acțiunea de vaccinare se desfășoară în trei modalități, fie cu echipe mobile de vaccinare, fie prin înființarea unor cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale proprii, fie prin arondarea unităților de învățământ la centrele de vaccinare din proximitate, care folosesc unul dintre cele două vaccinuri care au recomandare de administrare la persoanele cu vârstă peste 12 ani, respectiv de la compania Pfizer sau compania Moderna.

Pentru învățământul universitar, se vor organiza cabinete de vaccinare în incinta cabinetelor medicale din campusurile universitare, sau în alte spații corespunzătoare. Vaccinarea se va asigura fie de personalul medico-sanitar propriu, încadrat în cabinetul medical respectiv, fie de echipe mobile de vaccinare, alocate prin grija direcțiilor de sănătate publică”, a spus Dr. Gheorghiță, marți.

ADVERTISEMENT