Etapa cu numărul 23 le aduce față în față pe Dinamo București și „U” Cluj, echipe ale căror galerii sunt înfrățite. Partida le găsește pe cele două pe podium. „Șepcile roșii” sunt lideri în SuperLiga, în timp ce Dinamo se poziționează pe locul al treilea, la 3 puncte de adversari. Meciul dintre cele două promite spectacol, însă gazonul lasă de dorit și nu se ridică la nivelul așteptărilor pentru un derby.
Meciul dintre Dinamo și U Cluj este unul care aprinde în fanii „câinilor” o amintire pe care suporterii „alb-roșiilor” ar vrea s-o uite pentru totdeauna.
La 29 mai 2022, Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria clubului. Echipa a pierdut dezamăgitor barajul de menținere în prima ligă contra clujenilor, scor 3-1 la general, echipă cu care suporterii dinamoviști au o prietenie lungă de mulți ani.
Astfel, cele două formații au schimbat rolurile: Dinamo a retrogradat în a doua ligă, iar „U” Cluj a promovat în SuperLiga României.
La 2 ani și jumătate de la acel moment, cele două echipe se regăsesc pe podiumul campionatului, poziții care promit un spectacol de neuitat, însă gazonul nu este prielnic jocului pe care, atât Dianmo, cât și Universitatea Cluj îl preferă.
În primul meci de pe Stadionul Arcul de Triumf din 2025, terenul de joc nu este de nivelul unuia de prima divizie. Înaintea fluierului de start se pot observa multiple zone lipsite de iarbă sau în care gazonul este foarte rar. Acest lucru nu poate duce decât la o diminuare a spectaculozității acestei partide între locul 1 și locul 3 al SuperLigii României.
„U” Cluj este o echipă care preferă un gazon impecabil pentru a-și putea practica stilul de joc ofensiv. Cluj Arena este unul dintre puținele stadioane din România unde suprafața de joc s-a prezentat de fiecare dată la un nivel foarte înalt, în ciuda dificultăților meteorologice.
Un meci de referință negativă pentru suprafața de joc a fost partida din etapa a 19-a de pe Stadionul Ilie Oană, din Ploiești. Petrolul Ploiești a remizat cu Universitatea Craiova, iar suprafața de joc a fost impracticabilă.
Gazonul nu a fost schimbat niciodată, de la inaugurarea stadionului, care a avut loc în 2011. Este cel mai vechi gazon din țară, iar în ziua de 7 decembrie s-a transformat în mocirlă, fapt ce a adus nemulțumire în rândul oltenilor și nu numai.