News

Cum arată Liviu Dragnea după doi ani de închisoare. Momentul ieşirii din penitenciar al fostului lider PSD

Cum arată Liviu Dragnea după doi ani petrecuţi în închisoare, timp în care a pierdut aproape totul din punct de vedere al capitalului politic.
15.07.2021 | 16:29
Cum arata Liviu Dragnea dupa doi ani de inchisoare Momentul iesirii din penitenciar al fostului lider PSD
Liviu Dragnea a ieșit din Penitenciar. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK îţi oferă primele imagini cu Liviu Dragnea ieşind pe porţile penitenciarului. Momentul vine la exact 780 de zile de la clipa condamnării şi prezentării imediate la închisoare. Fostul lider al Partidului Social Democrat a fost eliberat în urma deciziei Tribunalului Giurgiu, acolo unde a ajuns dosarul după mai multe tentative eşuate de eliberare condiţionată în Bucureşti.

Aşteptat de aproximativ 20 de oameni care au scandat minute întregi la poarta penitenciarului ”Libertate”, Liviu Dragnea a făcut primii paşi în libertate la câteva ore după decizia magistraţilor. Şi iubita lui, Irina Tănase a fost la ieşirea din închisoarea Rahova.

ADVERTISEMENT

Cum arată Liviu Dragnea după doi ani în penitenciar

Aceasta a precizat că vor mege acasă şi se vor întâlni cu prietenii apropiaţi care le-au rămas alături. ”Mergem acasă, ne întâlnim cu copiii lui, cu prietenii apropiaţi care au rămas alături în toată perioada asta şi mai departe nu ştiu. S-a bucurat foarte tare şi i-am spus că vin să-l aştept”, a declarat Irina Tănase.

Logodnica fostului lider al PSD nu a ezitat o clipă şi a suţinut că judectorii de la Bucureşti ”aveau o problemă personală” împotriva lui Liviu Dragnea. ”Judecătorii de la Giurgiu sunt independenţi, cei care au mai rămas”, a mai afirmat Irina Tănase, precizând că ”sunt nişte judecători curajoşi”.

ADVERTISEMENT

De remarcat că, anterior, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare, Irina Tănase a scris: ”Iţi mulţumesc, Doamne, că ai făcut asta pentru mine”.  Liviu Dragnea a zâmbit la ieşirea din penitenciar şi a părut chiar mirat de faptul că a fost aşteptat de oameni.

Sursa foto – INQUAM_Octav_Ganea
Sursa foto – INQUAM_Octav_Ganea

 

Nu toată lumea s-a bucurat de decizia instanţei de la Giurgiu. ”Încă o zi ruşinoasă pentru Justiţia Română”, a transmis comunitate Corupţia ucide, precizând că ”este foarte posibil să-l caute cu Interpolul ca pe Udrea, Bica, Ghiţă, Mazăre”. ”Nu ne rămâne decât să sperăm că va mai vizita această puşcărie şi pentru alte dosare”, au afirmat, la rândul lor, reprezentanţii Asociaţiei ”Evoluţie în instituţie”. Ambele organizaţii au fost implicate în protestele faţă de guvernarea PSD pe vremea când formaţiunea era condusă de Liviu Dragnea.

ADVERTISEMENT

Câţi oameni au rămas alături de Liviu Dragnea

Primul care a anunţat eliberarea lui Liviu Dragnea a fost Codrin Ştefănescu. Acesta a scris pe Facebook, imediat după ce instanţa a decis că fostul lider PSD Liviu Dragnea va fi pus în libertate, postând o inimioară şi o fotografie a acestuia.

„E liber!”, a fost mesajul scris de către Codrin Ştefănescu pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie cu Liviu Dragnea. De remarcat că la începutul şedinţei instanţei, el a scris; „Exact în clipa aceasta a început procesul pentru eliberarea lui Liviu Dragnea! Să-i ţineţi pumnii strânşi! Doamne ajutā!”

ADVERTISEMENT

Avocatul lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a afirmat că Dragnea spera la această decizie, iar eliberarea va veni efectiv după încheierea formalităţilor. „Mă bucur nespus că s-a făcut dreptate. Char sunt foarte  emoţionat pentru că am aşteptat acest moent de foarte mult tip.

Acum o să mergem spre Bucureşti şi urmează să fie făcute toate…Mă bucur efectiv. Spera foarte tare să fie eliberat şi iată că există un Dumnezeu şi există oameni corecţi şi cinstiţi şi nişte judecători minunaţi”, a afimat Flavia Teodosiu, după anunţarea deciziei magistraţilor.

Fostul ministru de Interne Carmen Dan a afirmat și ea că a primit cu bucurie vestea eliberării lui Liviu Dragnea şi consideră că acesta este un om puternic care a putut face faţă acestei perioade dificile. Ea a mai spus că este convinsă că fostul lider al PSD îşi doreşte în perioada următoare linişte şi să petreacă timp cu familia.

Chetionată asupra faptului dacă Marcel Ciolacu şi Vasile Dâncu ar trebui să se simtă ameninţaţi, în contextul eliberării din închisoare a lui Liviu Dragnea, Dan a răspuns: „Nu cred că la nivelul acela se vor simţi ameninţaţi şi Liviu Dragnea nu e genul care să transmită ameninţări”.

Vă readucem aminte că fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea Dragnea se află în penitenciar încă din 27 mai 2019, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

ADVERTISEMENT