Life

Cum arată Mario, băiatul pe care Adrian Mutu îl are cu Alexandra Dinu! Va împlini în curând vârsta majoratului

08.07.2020 | 21:51
Cum arata Mario baiatul pe care Adrian Mutu il are cu Alexandra Dinu Va implini in curand varsta majoratului
ADVERTISEMENT

La cei 41 de ani ai săi, Adrian Mutu este un tătic fericit și mândru nevoie mare, lucru pe care nu îi acum să nu-l observi imediat ce îi vizitezi paginile de pe rețelele de socializare. Asta pentru că fostul mare fotbalist român nu ezită să se pozeze alături de copii de fiecare dată când reușește să-i aducă împreună.

Așa s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile, când „Briliantul”, era poreclit în zilele în care perfora porțile adverse din Serie A și nu numai în tricoul Fiorentinei  a ținut să le arate fanilor cât de mult au crescut cei doi băieți ai săi. Este vorba despre micuțul Tiago, în vârstă de doar trei anișori și Mario, fiul cel mare, care în toamnă va împlini vârsta majoratului.

ADVERTISEMENT

Și dacă tot am pomenit de fiul Alexandrei Dinu, trebuie spus că locuiește în Italia alături de mama sa și nu adoră să apară în spațiul public, așa că prietenii virtuali ai selecționerului echipei naționale de tineret a fost primită cu mare de bucurie de prietenii săi virtuali.

Cum arată Mario, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu. Seamănă izbitor cu mama sa

În plus, admiratoarele au observat imediat că Mario s-a transformat într-un tânăr cuceritor și nu puteau să nu remarce asemănarea izbitoare cu mama sa. „Băieții mei ❤️ #mariomutu #tiagomutu”, a scris Adrian Mutu în dreptul fotografiei postate pe contul de Instagram.

ADVERTISEMENT
Mario și Tiago, cei doi băieți ai fostului fotbalist. Sursa foto: Instagram
Mario și Tiago, cei doi băieți ai fostului fotbalist. Sursa foto: Instagram

Care dintre ei îți moștenește talentul?”, „Ce mare a crescut Mario”, „Să-ți trăiască, să fie sănătoși și să-ți aducă numai bucurii”, „Felicitări pentru copiii tăi”,„Adi, să vedem și fetițele” sau „Ce mare s-a făcut Mario, seamănă cu mama lui, Alexandra”, sunt doar câteva dintre mesajele venite din partea fanilor.

Lovitură de teatru! Adrian Mutu l-ar putea înlocui pe Dan Petrescu la CFR Cluj

Nici în plan profesional nu îi merge tocmai rău „Briliantului”, pentru că este selecționerul echipei under 21 a României și așteaptă cu nerăbdare să ia startul în preliminariile unui nou turneu final. În plus, umblă vorba prin târg că ar fi primit deja o ofertă din Liga 1.

ADVERTISEMENT

Și vorbim chiar despre campioana CFR Cluj, care ar pregăti deja despărțirea de Dan Petrescu, antrenorul care este aproape să aducă în visteria clubului un nou titlu. În ciuda rezultatelor, conducerea este nemulțumită de discursul „Bursucului” de după meciul cu Universitatea Craiova, când ar fi pus, voalat, jocul mai slab echipei sale pe seama întârzierilor la plata unui bonus promis fotbaliștilor.

Au fost probleme la club înaintea acestui meci și mai sunt probleme. A fost o săptămână agitată. Sunt mulți jucători care nu joacă din cauza regulii acesteia, U21, sunt puţin supărați. Au mai fost și alte probleme, dar nu vreau să dezvălui mai multe”,a  spus Petrescu, afirmațiile sale fiind contrazise imediat de Bogdan Mara.

ADVERTISEMENT

Nu există nicio restanţă la echipă. S-a plătit şi bonusul restant. Iar salariul a fost achitat cu două săptămâni înainte”, a declarat directorul sportiv al echipei din Gruia.

ADVERTISEMENT