Igor Cuciuc are în continuare un gol imens în suflet după ce și-a condus pe ultimul drum fiica. Cântărețul le-a arătat fanilor cum arată mormântul regretatei Andreea Cuciuc. Părinții i-au făcut parastasul de 40 de zile și au mers la cimitir.
Andreea, singurul copil al lui Igor Cuciuc, nu a fost uitată de familie și de apropiați. Adolescenta a pierit fulgerător în urmă cu mai bine de 40 de zile, când a căzut din picioare la petrecerea organizată după Balul Bobocilor.
Tânăra este plânsă de tatăl și de mama sa, care nu-și concep existența fără ea. Părinții fetei suferă, dar asta nu-i împiedică să nu urmeze toate obiceiurile care au loc după moartea cuiva. Recent, au omagiat-o alături de apropiați.
Cunoscutul artist de muzică populară a mers la locul de veci al acesteia pentru parastasul de 40 de zile. Mormântul fetei este încărcat de coroane de flori și buchete proaspete, semn că a fost vizitată de mulți oameni.
Din cimitir nu lipsesc plușurile, încă o dovadă în plus că Andreea Cuciuc a fost un copil iubit de ceilalți. Crucea de lemn arată că durerea este încă vie în gândurile și în inimile celor care au condus-o pe ultimul drum.
„Am fost la tine Andreea la cimitir, e rece la mormântul tău și în sufletul meu! Au trecut 40 de zile și dorul e încă mai mare Andreea, fără tine nu avem liniște!”, a scris Igor Cuciuc pe pagina de Facebook.
Cu această ocazie cunoscutul interpret de muzică populară din Republica Moldova a lăsat pe social media și o poezie. Versurile îi sunt dedicate adolescentei care a lăsat un gol imens în sufletul părinților săi.
„Andreea cu ochii ca două stele, visurile tale nu s-au sfârșit, sunt acolo în zare!”, a mai notat Ignor Cuciuc pe rețelele de socializare, unde postează frecvent imagini și filmări cu regretata sa fiică.
Interpretul de muzică populară are numai vorbe frumoase de spus la adresa fiicei sale care era o domnișoară elegantă. Vedeta o numește o „fetiță strălucitoare”, dorindu-și ca fata să fie acum în împărăția lui Dumnezeu, în lumină așa cum a fost pe pământ.
„Te rog să ne ierți și să ne ajuți să trăim, acasă cu mama ne culcăm și ne trezim cu tine în gând. Te iubim în continuare și ne mândrim că am crescut o floare, te așteptăm să ne vizitezi măcar în vis, noi așteptăm!”, a completat Igor Cuciuc.