Frații Marin, principali suspecți în dosarul uciderii unui bărbat, într-un hotel din Padina, la începutul lunii februarie, mai rămân 30 de zile în arest la domiciliu. Solicitarea de prelungire a măsurii preventive a fost făcută chiar de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în ciuda criticilor venite de la Procurorul General al României referitoare la eliberarea inculpaților din penitenciar.
Alex Florența a solicitat, la începutul lunii iunie, cercetarea celor doi judecători de la Curtea de Apel Ploiești (completul de judecători de drepturi și libertăți), care i-au eliberat din arest preventiv pe cei trei bărbați acuzați de crima de la Padina. Florența a sesizat Inspecția Judiciară, în legătură cu posibile abateri disciplinare constând în ”lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de judecători sau procuror”.
Între timp, Marin Laurențiu, Marin Louis-Justin și Marin George-Armando au fost trimiși să execute arest la domiciliu în condiții de cinci stele, la casa părintească.
Vila e poziționată pe o arteră principală din sectorul 5, are trei niveluri și se află pe un domeniu impresionant care se întinde pe două străzi. În mijlocul curții a fost costruită o spectaculoasă fântână arteziană, în jurul căreia poți întoarce mașina, precum și o grădină cu arbori înalți.
Frații Marin s-au întors acasă la începutul lunii mai, când au fost eliberați din arest preventiv. În cazul unei condamnări cu executare, perioada petrecută la domiciliu se scade din pedeapsa finală.
În motivare, judecătorii au scris că nu mai există motive suficiente care să justifice prelungirea arestului preventiv și că nu există probe sau indicii că inculpații s-ar sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată.
„Raportat la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale imputate, dar şi la persoanele inculpaţilor cu siguranţă gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului social pentru ordinea publică”, se arată în motivarea instanței.
Cei trei inculpați nu au voie să părăsească domiciliul fără acordul unui judecător și nici să ia legătură cu martorii din dosar. Printre aceștia se numără și interpretul Alex Velea, citat ca martor în dosarul crimei de la Padina.
Alex Velea a fost prezent la petrecerea de la Padina și apare în câteva fotografii alături de frații Marin. El a dezvăluit că nu are legătură cu cei trei bărbați acuzați de crimă și că ”a socializat cu toată lumea”, așa cum face de obicei, prin prisma meseriei. În momentul tragediei, Alex Velea se afla în camera lui de hotel.
În general, interdicția de a comunica cu martorii se aplică atunci când există suspiciunea că declarațiile acestora ar putea fi influențate de unele discuții cu inculpații.
În noaptea de 10 spre 11 februarie 2024, fiii vrăjitoarei Sidonia l-au înjunghiat mortal pe Sorin Anghel, un bărbat de 41 de ani din Târgoviște. Incidentul s-a petrecut în județul Dâmbovița, în timpul unei petreceri care a avut loc la un hotel din Padina.
Împrejurările în care s-a petrecut crima nu sunt foarte clare. Potrivit relatărilor martorilor, incidentul ar fi pornit de la faptul că victima l-ar fi lovit cu pumnul pe unul dintre frații Marin, pe motiv că acesta se manifestase într-un mod nepotrivit față de soția lui Anghel, care dansa pe un scaun. A urmat o încăierare, în care cei trei inculpați au lovit victima cu pumnii și picioarele.
Potrivit unei filmări prezentate de avocatul agresorilor, Sorin Anghel a ieșit pe terasa hotelului, unde a spart o sticlă de colțul mesei și s-a întors în local, cu gândul să tranșeze disputa cu adversarii săi. Câteva minute mai târziu, acesta a fost înjunghiat mortal de frații Marin, care au fugit cu o mașină și au fost reținuți de polițiști, a doua zi.
Agresorii speră să scape cu o pedeapsă cât mai mică, încercând să demonstreze că au acționat în legitimă apărare și că ei au fost cei provocați.