News

Cum arată Roman Protasevici la 10 zile de la arestare. Au apărut noi imagini cu jurnalistul din Belarus. Video

Cum arată Roman Protasevici la 10 zile de la arestarea din Belrus. Iată imaginile cu jurnalistul.
02.06.2021 | 23:46
Cum arata Roman Protasevici la 10 zile de la arestare Au aparut noi imagini cu jurnalistul din Belarus Video
ADVERTISEMENT

Au apărut noi imagini cu Roman Protasevici, jurnalistul care a fost arestat în Belarus. A fost publicat un videoclip de doar 13 secunde cu acesta, în timpul audierilor.

Cum arată Roman Protasevici la 10 zile de la arestare

Imaginile cu jurnalistul Roman Protasevici au fost transmise de postul național de televiziune din Belaurs, ONT. Este vorba despre o înregistrare de doar 13 secunde.

ADVERTISEMENT

În aceasta, jurnalistul apare singur și dă niște explicații anchetatorilor, fiind în cursul audierilor. Filmarea este făcută de la distanță, astfel că nu se mai poate vedea dacă acesta are vânătăi.

Totodată, un alt lucru demn de remarcat este că el poartă aceleași haine cu care a fost arestat, în urmă cu zece zile, pe data de 23 mai 2021. Și în filmarea anterioară, el purta aceleași lucruri.

ADVERTISEMENT

Sunt doar câteva cuvinte pe care le spune jurnalistul în acest nou clip video în care apare, iar acestea nu au fost puse în niciun context. El vorbește despre un anume lucru pe care l-a spus în trecut, care l-a făcut să ajungă la Minsk.

„Pentru că nu am spus-o nicăieri și, imediat ce am spus-o, m-am trezit imediat la Minsk. Imediat”, se aude în filmulețul respectiv, relatează Unimedia.info.

ADVERTISEMENT

Sursa video: ont.by

Cum a fost arestat Roman Protasevici

Roman Protasevici a fost arestat în urmă cu zece zile, iar de atunci a mai fost făcută publică o înregistrare cu acesta, în care se vedea foarte clar că a fost lovit, el având multiple contuzii și chiar vânătăi.

Totuși, la acel moment, el declara că este tratat foarte bine de autorități și că colaborează cu acestea pentru a stabili mai multe detalii legate de revoltele de masă din capitala Belarusului.

ADVERTISEMENT

„Bună ziua, mă numesc Roman Protasevici, aseară am fost reținut de membrii MAI pe aeroportul național Minsk. Acum mă aflu în închisoarea nr. 1 din orașul Minsk. Declar că n-am niciun fel de problemă de sănătate, inclusiv cu inima sau cu alte organe.

Atitudinea din partea colaboratorilor este foarte corectă și în conformitate cu legea. De asemenea, acum continui să colaborez cu investigatorii și să dau mărturii în legătură cu organizarea revoltelor în masă din orașul Minsk”, declara atunci Roman Protasevici.

Roman Protasevici a fost arestat după ce avionul în care se afla a fost deturnat de autoritățile din Belarus, sub pretextul că la bordul aeronavei s-ar afla o bombă.

ADVERTISEMENT