Pixee Fox este femeia din Suedia cu cea mai mică talie din lume, tânăra de 31 de ani scoțându-și șase coaste. A recurs la mai multe operații estetice, dorind să intre în Cartea Recordurilor pentru felul în care arată.
Blondina are 41 de centimetri în talie, reușind să șocheze pe toată lumea datorită numărului foarte mare de intervenții chirurgicale. Tânăra are numeroase intervenții, cea mai importantă fiind cea de scoatere a unor coaste, care o fac să aibă o talie de viespe.
Femeia are o listă întreagă de operații, printre care se numără: patru de mărire a sânilor, patru la nas, două la pleoape, numeroase liposucții și altele de reconstruire a maxilarului. În plus, Pixee Fox are implanturi în fese și multe alte operații la nivelul feței și corpului.
Pixee Fox a pierdut numărul operațiilor estetice, dar cu toate astea nu se oprește aici. Femeia a stat o săptămână în comă din cauza unor intervenții greșite, dar tot nu a renunțat la ideea de a trece pragul cabinetelor estetice fiind dependentă de aceste schimbări.
„În Suedia nimeni nu-și face operații estetice. Nu contează dacă vreau să fiu model sau electrician, în Statele Unite ale Americii poți să faci ce vrei. Mi-am făcut lifting de sprâncene, două operații la pleoape, am injecții în pomeți, în buze și puțin Botox.
Mi-am scos șase coaste, mi-am făcut un lifting de posterior, o liposucție și o labioplastie. Și machiaj permanent și epilare definitivă”, a declarat Pixee Fox în urmă cu ceva vreme, notează The Sun.
Femeia în vârstă de 31 de ani are peste 200 de operații la active, mărturisind că în copilărie visa să aibă ochi de culori diferite. Zis și făcut, tânăra și-a făcut implant ocular, în momentul de față unul dintre ochi fiind albastru, iar celălalt este albastru cristalin.
„Mi-am dorit asta de când eram mică. Chiar voiam să am ochi de culoare diferită și acum am reușit. Am auzit de aceste implanturi acum doi ani și am optat pentru culoare verde-albăstrui a mării la unul dintre ochi”, a completat femeia cu cea mai mică talie din lume.
Pixee Fox spune că nu se oprește aici cu intervențiile chirurgicale, deși sunt medici esteticieni care îi spun de fiecare dată să pună stop. Din păcate, femeie refuză să se oprească, scoțând din buzunar până acum o sumă de peste 100.000 de lire sterline.
„Nu m-am simțit niciodată cu adevărat o ființă umană, ci mai degrabă o creatură fantastică”, a fost răspunsul pe care Pixee Fox i l-a oferit unui medic, care i-a spus că a exagerat cu operațiile estetice.
Femeia cu cea mai mică talie din lume are peste 480 de mii de urmăritori pe pagina de Facebook, printre fani numărându-se și vedete din showbiz-ul românesc. Adelina Pestrițu este una dintre vedetelor care apreciază postările blondinei de peste hotare.