Sporturi

Cum arăta Simona Halep la 22 de ani, la prima victorie importantă a carierei. Video

27.09.2018 | 12:02
Cum arata Simona Halep la 22 de ani la prima victorie importanta a carierei Video

Simona Halep este deja o jucătoare consacrată în toată lumea, după câţiva ani în care a reuşit să se menţină în top cinci WTA. În 2018 a bifat primul titlu de Grand Slam al carierei şi este pe cale să ajungă în top 10 jucătoare care au rezistat cele mai multe săptămâni pe prima poziţie în clasament. Puţin mai ştiu cum a început totul. Şi cum arăta Simona Halep la 22 de ani, la prima victorie importantă a carierei. Vezi toate detaliile despre meciurile de la WTA Wuhan accesând aplicaţia de mai jos: scoruri game cu game, programul complet al meciurilor şi toate rezultatele zilei din China.

Practic, anul 2014 a fost primul în care Simona Halep a atras atenţia în întreaga lume. A fost şi anul în care actualul lider mondial bifa o importantă bornă. Devenea sportiva din România care a obţinut cele mai importante venituri din tenis, depăşind-o pe Irina Spîrlea. La finalul acelui an, Simona reuşea să tragă pragul de trei milioane de dolari, sumă brută obţinută exclusiv din tenis.

Cum arăta Simona Halep la 22 de ani, la prima victorie importantă a carierei. Primul titlu de categorie Premier 5 după o finală cu Angelique Kerber

Un alt moment important din 2014 pentru Simona Halep a fost victoria de la Doha, pentru primul titlu de categoria Premier 5 al carierei. A trecut în finală de Angelique Kerber, ceea ce mulţi au considerat ca fiind prima mare victorie a româncei, care cu puţin timp înainte ajungea în sferturile de finală de la Australian Open, unde era învinsă de Dominika Cibulkova.

Totuşi, 2014 va rămâne cu siguranţă în amintirea Simonei Halep pentru cele trei mari finale pe care le-a disputat, toate pierdute. Prima dintre ele a fost la Madrid, prima pentru ea la un turneu de categoria Premier Mandatory. Adversară a fost Maria Şarapova, iar rusoaica s-a impus în trei seturi. Acelaşi scenariu şi câteva săptămâni mai târziu, când Simona atingea prima finală de Grand Slam, la Paris. A fost un nou eşec şi la Roland Garros, tot în trei seturi. În fine, românca a cedat şi finala de la Turneul Campioanelor, după un eşec cu Serena Williams.