Sport

Cum arată traseul lui Inter și Cristi Chivu până în finala UEFA Champions League! Posibili adversari dificili și accesibili

Interul lui Cristi Chivu a scăpat de un posibil meci cu Benfica în play-off-ul Champions League și urmează să joace contra celor de la Bodo/Glimt, având astfel un culoar favorabil.
30.01.2026 | 15:30
Cum arata traseul lui Inter si Cristi Chivu pana in finala UEFA Champions League Posibili adversari dificili si accesibili
Cristi Chivu și Inter, traseu dificil în cursa către finala Champions League
ADVERTISEMENT

Tragerea la sorți pentru faza eliminatorie din Champions League a avut loc vineri, 30 ianuarie 2026, iar Inter, care nu s-a clasat între primele 8, și-a aflat viitorul adversar, una dintre revelațiile competiției, Bodo/Glimt.

Cum arată traseul lui Inter din Champions League după tragerea la sorți. Ce meciuri îl așteaptă pe Cristi Chivu

Trupa condusă de Cristi Chivu a avut noroc la tragerea la sorți, spune presa din Italia, asta pentru că a evitat un traseu extrem de dificil până la finală. Dacă trece de Bodo/Glimt, în play-off, atunci trupa Nerazzurrilor ar urma să joace cu una dintre Manchester City sau Sporting Lisabona. Sigur, o confruntare cu englezii nu ar fi deloc una ușoară, însă rămâne de văzut ce noroc vor avea italienii, pentru că într-un eventual duel cu Sporting ar porni cu prima șansă.

ADVERTISEMENT

În cazul unei calificări în sferturile de finală, varianta cea mai optimistă pentru Inter ar arăta o dublă manșă cu Bayer Leverkusen, iar varianta cea mai grea ar fi Bayern Munchen sau Arsenal. În semifinale, italienii ar urma să aibă, cel mai probabil, un duel de foc. Barcelona ar putea să fie pe partea de tablou cu echipa lui Cristi Chivu, iar dacă nu va fi echipa catalană, atunci Chelsea sau Liverpool pot să-i apară în cale formației de pe Giuseppe Meazza.

Inter poate să o întâlnească din nou pe PSG în finala Champions League

Sezonul trecut, cu Simone Inzaghi la cârma echipei, cei de la Inter au reușit să se califice în finală, acolo unde au dat peste PSG. Trupa franceză a avut un meci perfect și a câștigat trofeul, după un 5-0 necruțător aplicat formației italiene, care ar putea totuși să-și ia revanșa în actuala stagiune de Liga Campionilor.

ADVERTISEMENT

Sorții au decis ca Inter și PSG să se poată întâlni din nou doar în finala din acest sezon. Francezii vor avea însă și ei de furcă, asta pentru că pe partea lor de tablou se află Real Madrid, echipa care deține recordul de trofee în istoria competiției. „Galacticii” au triumfat de 15 ori în Champions League și caută acum, sub comanda lui Alvaro Arbeloa, să pună din nou mână pe trofeu. „Drumul pe termen scurt al lui Inter este ușor”, au scris italienii de la Gazzetta dello Sport.

ADVERTISEMENT

Posibilul traseu al lui Inter în UEFA Champions League:

  • play-off: Bodo/Glimt
  • optimi: Manchester City/Sporting Lisabona
  • sferturi: Bayer Leverkusen/Bayern Munchen/Arsenal
  • semifinale: Barcelona/Chelsea/Liverpool
  • finală: PSG/Real Madrid

uefa champions league

ADVERTISEMENT