Școala era obligatorie doar până în clasa a IV-a în urmă cu 120 de ani, iar puțini erau atât profesorii, cât și elevii. Iată ce materii învățau copiii!
În anul școlar 1900-1901 la noi în țară erau peste 280.000 de elevi înscriși în învățământ, care era gratuit.
Un caiet special pentru lucrări lunare de la clasa a treia și a patra din județul Neamț arată ce învățau, de fapt, copiii la acea vreme.
Materiile erau aritmetică, gramatică, istorie, geografie, desen, caligrafie, științe, compunere și religie.
Era predată istoria unde copii învățau despre Dacia, Traian sau despre unguri și diferite personalități importante ale vremii, cum ar fi Ion Corvin sau Dimitrie Cantemir.
O altă materie pe care o învățau copiii era de Științe „Fisico-Naturale”. Aici imaginile publicate pe rețelele de socializare arată că cei mici învățau despre modalitatea de preparare a țuicii, dar și despre efectele băuturilor alcoolice despre care se spunea că erau destul de nocive.
Erau, de asemenea, și unele statistici despre cât de rău pot face băuturile alcoolice. Elevii mai învățau și despre lumânările de „stearină”.
Copiii mai învățău la școală în anii 1900 și despre lucernă, despre care se spunea că este o plantă otrăvitoare atunci când este verde, sau despre cărbuni, tot la această materie.
Tinerii elevi mai învățau la științe și despre aur și argint, fier sau cum se fabrică varul și ce este el, de fapt.
@romel.birjoveanuCum se scria în urma cu 120 de e ani♬ sunet original – Romel Alexandru Bîrjoveanu
În anii 1900, copiii mai învățau la școală și geografie, unde profesorii le spuneau despre bazinul oceanelor, despre Munții Europei, dar și despre fiecare țară în parte.
La școală, copiii mai învățau și religie, unde au aflat despre taina botezului, despre preoți sau simbolul credinței.
Caietul elevilor din urmă cu 120 de ani arată că aceștia rezolvau și probleme de aritmetică, una dintre ele fiind cât ar costa perdelele pentru o cameră cu cinci ferestre, cu cât am cumpăra niște curcani în funcție de greutate sau fracțiile.
În caietul elevilor din 1900 mai există și caligrafia, dar și desenul, unde copiii desenau diverse obiecte din gospodărie, o cadă, o greblă, un hârleț, o seceră sau un ciocan.