Coreea de Nord a sărbătorit 76 de ani de la separarea de Coreea de Sud. Pe internet au apărut imagini nemaivăzute de la un meci de fotbal demonstrativ, organizat cu această ocazie.
Ceea ce se întâmplă în Coreea de Nord, cea care a lansat o rachetă balistică cu rază lungă, nu este deseori cunoscut de către restul lumii, din cauza regimului care controlează tot și are grijă ce informații părăsesc, respectiv ajung în țară.
Cu ocazia celor 76 de ani de independență, stadionul Kim II Sunt, cel mai mare din Pyongyang, cu o capacitate de 50.000 de locuri, a găzduit partida demonstrativă dintre Echipa 25 aprilie și Amnok River. Informațiile oferite au fost legate în totalitate de oficialitățile prezente. VEZI FOTO AICI.
„Pentru a marca cea de-a 76-a aniversare a fondării Republicii Populare Democrate Coreene, pe stadionul Kim Il Sung a avut loc un meci de fotbal masculin între Echipa 25 aprilie și Amnok River.
Meciul a fost urmărit de înalți oficiali de partid și guvernamentali, printre care tovarășul Choe Ryong Hae, membru al Comitetului permanent al Biroului politic al Comitetului central al Partidului Muncitorilor din Coreea, prim-vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri de stat a Republicii Populare Democrate Coreene și președinte al Prezidiului Adunării Supreme a Poporului, și tovarășul Pak Thae Song, secretar al Comitetului central al Partidului Muncitorilor din Coreea.
Jocurile au fost urmărite de muncitori și oameni de știință, funcționari și soldați ai Ministerului Apărării Naționale și ai Ministerului Securității Sociale, funcționari ai cabinetului, ai ministerelor și ai agențiilor centrale, profesori și studenți ai Școlii Revoluționare Mangyongdae și ai Școlii Revoluționare Kang Pan Sok, precum și cetățeni din Pyongyang.
Înalți funcționari care au ocupat funcții importante în partid, guvern și armată pentru o lungă perioadă de timp au urmărit jocul”, a comunicat Agenția Centrală Coreeană de Știri.
Coreea de Nord nu s-a înscris la calificările pentru ultima Cupă Mondială, cea din 2022. Ba mai mult, aceștia nu au transmis live partidele de la turneul final, ci le-au înregistrat și difuzat la o zi distanță.
În ceea ce privește echipa națională, aceasta se situează pe locul 114 la nivel mondial. Lotul este cotat la suma de 6 milioane de euro, cel mai scump fotbalist fiind căpitanul Kuk-chol Jang (400.000 de euro).