Fotbal international

Cum arată urnele pentru grupele Ligii Campionilor. Vezi cine poate pica în Grupa Morţii

30.08.2018 | 03:02
Cum arata urnele pentru grupele Ligii Campionilor Vezi cine poate pica in Grupa Mortii

Cum arată urnele pentru grupele Ligii Campionilor înainte de tragerea la sorţi care va avea loc joi, de la ora 19:00. Steaua Roşie Belgrad, Benfica şi PSV Eindhoven au fost ultimele trei echipe care s-au calificat în faza grupelor a competiţiei după ce au disputat manşa retur din play-off-ul Champions League.

În prima urnă valorică vor fi echipele care au obţinut titlul de campioană în întrecerile de plan intern din sezonul precedent şi care ocupă un loc în primele şase în clasamentul coeficienţilor UEFA, dar şi câştigătoarele din Liga Campionilor şi Europa League în ultimul sezon. Astfel, Spania va fi reprezentată de Barcelona ( câştigătoarea titlului intern), Real Madrid ( deţinătoarea Ligii Campionilor) şi Atletico Madrid (câştigătoarea Europa League), în prima urnă valorică.

Cum Arată urnele pentru grupele Ligii Campionilor

Prima urnă valorică:

Real Madrid
Atlético Madrid
Barcelona
Bayern München
Manchester City
Juventus
Paris Saint-Germain
Lokomotiv Moskva

Urna a 2-a

Borussia Dortmund 89.000
Porto 86.000
Manchester United 82.000
Shakhtar Donetsk 81.000
Benfica 80.000
Napoli 78.000
Tottenham Hotspur 67.000
Roma 64.000

Urna a 3-a

Liverpool 62.000
Schalke 62.000
Lyon 59.500
Monaco 57.000
Ajax 53.500
CSKA Moskva 45.000
PSV Eindhoven 36.000
Valencia 36.000

Urna a 4-a

Viktoria Plzeň 33.000
Club Brugge 29.500
Galatasaray 29.500
Young Boys 20.500
Internazionale Milano 16.000
Hoffenheim 14.285
Crvena zvezda 10.750
AEK Athens 10.000

Cum ar putea arăta “Grupa Morţii” din Liga Campionilor

Formaţii din prima urnă valorică sunt o adevărată speritoare pentru toate echipele de plan secund cu excepţia celor de la Lokomotiv Moscova, formaţie care a obţinut titlul de campioană în ultimul sezon din Rusia şi pare mai accesibilă. Totuşi, apariţia unor echipe precum Manchester United, Tottenham sau Borussia Dortmund în urna secundă pot aduce meciuri deosebit de tari încă din faza grupelor, în timp ce în urnele trei şi patru se regăsesc echipe precum Monaco, Lyon , Liverpool sau Inter Milano care ar putea complica şi mai mult calculele calificări.

Cum arată urnele pentru grupele din Liga Campionilor
Urnele pentru tragerea la sorţi din Champions League

“Grupa Morţii”varianta 1: Real Madrid, Borussia Dortmund, Liverpool, Inter Milano

“Grupa Morţii” varianta 2: Barcelona, Manchester United, Lyon, Hoffenheim

Grupă accesibilă varianta 1: Lokomotiv Moscova, Şahtior, PSV, AEK Atena

Grupă accesibilă varianta 2: Atletico Madrid, Porto, CSKA Moscova, Steaua Roşie Belgrad

Faza grupelor din Liga Campionilor va debuta pe 18 septembrie cu primul meci, iar pe 12 decembrie se va disputa ultimul meci din etapa a 6-a a întrecerii. Pe 17 decembrie vor fi trase la sorţi partidele din optimile de finală, iar pe 12, 13, 19 şi 20 februarie se vor disputa partidele din manşa tur în optimile de finală.

Calendarul meciurilor din Faza grupelor

18-19 Septembrie: Etapa 1

2-3 Octombrie: Etapa 2

23-24 Octombrie: Etapa 3

6-7 Noiembrie: Etapa 4

27-28 Noiembrie: Etapa 5

12-12 Decembrie: Etapa 6

Sezonul 2018-2019 din Liga Campionilor se va încheia pe 1 iunie cu o finală care se va disputa pe stadionul celor de la Atletico Madrid, Wanda Metropolitana. Real Madrid a câştigat ediţia precedentă cu 3-1 în faţa celor de la Liverpool, iar formaţia din capitala Spaniei şi-a trecut în palmares pentru al 3-lea an consecutiv acest trofeu.

Trupa de pe Santiago Bernabeu nu pleacă favorită la câştigarea trofeului în acest sezon, deşi a ridicat trofeul Ligii Campionilor în ultimele trei ediţii. Madrilenii sunt devansaţi în acest clasament de PSG, Manchester City, Bayern Munchen, Juventus şi Barcelona. Plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus face ca trupa de pe Santiago Bernabeu să fie considerată outsider în acest sezon.