Chiar dacă medicii au fost sceptici în momentul în care s-au născut și nu le-au dat șanse de supraviețuire, gemenele siameze Carmen și Lupita Andrade duc acum un trai cât se poate de normal. Cum arată o zi obișnuită din viața tinerelor de 22 de ani.
Carmen și Lupita Andrade sunt două tinere cu o poveste de viață ce a făcut până acum înconjurul lumii. La naștere, medicii nu le-au dat șanse de supraviețuire, dar gemenele siameze au demonstrat că minunile există.
Fetele au atins vârsta de 22 de ani și, în ciuda așteptărilor, reușesc să ducă o viață normală. Cele două merg la cumpărături, conduc și chiar ies la întâlniri, spre surprinderea oamenilor care le cunosc povestea.
Carmen și Lupita Andrade au acordat un interviu în cadrul căruia au explicat că împart același trunchi, ficat, sistem reproducător și sistem digestiv. Tinerele au câte două brațe și două picioare, însă dacă s-ar pune vreodată problema separării, una dintre ele riscă să-și piardă viața.
În consecință, gemenele siameze s-au adaptat condițiilor și au învățat să se descurce. „Dacă am face o operație de separare, fie una dintre noi ar muri, fie amândouă am muri, fie am ajunge la terapie intensivă și nu am mai ieși niciodată de acolo”, a declarat Lupita Andrade pentru today.com.
În plus, fetele studiază în domenii diferite. În timp ce Carmen muncește din greu pentru a deveni asistent veterinar, Lupita își dorește ca în viitor să profeseze ca scenarist în domeniul comediei.
De altfel, Carmen și Lupita Andrade nu sunt lipsite nici de o viață amoroasă. Prima numită se află într-o relație serioasă care durează de aproximativ trei ani. De ajutor este, probabil, faptul că sora ei este asexuală, ceea ce înseamnă că nu este atrasă nici de femei, nici de bărbați și nu simte nevoia să întrețină relații intime.
Astfel, Lupita visează pentru ea să se așeze la casa ei și să-și întemeieze o familie. „Sunt asexuală, dar vreau ca sora mea să se stabilească la casa ei. Știu că asta este important pentru ea”, a susținut Lupita.
Totuși, Carmen spune că se simte prost pentru faptul că petrece mult timp cu iubitul său, astfel că își include și sora în planurile lor. „Nu am încercat niciodată să ascund faptul că am o soră siameză, ceea ce însemnă că am primit o mulțime de mesaje de la tipi cu fetișuri.
Am știut de la început că Daniel era diferit de ceilalți. Suntem împreună de doi ani și jumătate și am discutat despre logodnă, dar mai întâi vrem să trăim împreună. Daniel și sora mea se înțeleg foarte bine.
Uneori mă simt prost pentru că vreau să petrec atât de mult timp cu Daniel. Așa că încercăm să facem compromisuri. De exemplu, o lăsăm pe Lupita să aleagă la ce restaurant ieșim sau ce activitate vom face”.