Se vorbește (cam) mult despre blaturile la pariuri. Vin cu o poveste de pe vremea când fenomenul nu exista. Mi-a spus-o un președinte de club destupat la minte. O redau mai jos, la persoana întâi.
Prin ’93-94, erau opt-nouă echipe care aveau reciprocități. Nici nu începea campionatul, că adversarii noștri strânseseră 20 de puncte. Singura variantă ca să concurăm cu ăștia era să ne murdărim și noi. Înaintea unei partide disputate într-un mare oraș industrial, m-au sunat doi fotbaliști ai formației cu care urma să jucăm în etapa următoare.
”Dom’le, noi vrem să trântim meciul. Te costă atât!”. Nu mi-am dat seama că-i o capcană. M-am întâlnit cu ei într-o stațiune aflată la vreo 30 de kilometri de reședința de județ și le-am dat banii. La vreo oră după tranzacție, a venit la mine președintele advers, însoțit de o uniformă. Băieții mă fotografiaseră, aveau dovezi, aveau tot. M-au atacat direct. ”Dacă nu te predai duminică, te legăm!”.
Cu puțin înainte să iasă echipa pe teren, am fost în vestiar și le-am spus jucătorilor ”uitați ce s-a întâmplat! Dacă nu-i lăsăm să ne bată, mă arestează. Eu ies și vă gândiți voi ce e de făcut”. Am revenit după cinci minute, iar fotbaliștii mi-au zis ”ne pare rău, presidente, dar jucăm pe bune!”. Și-au închipuit că încercam să blătuiesc pe cont propriu, că am luat materialul și nu vreau să-l împart cu ei. În situații din astea n-are rost să insiști. M-am bazat pe fotbal. Mi-am spus ”hai, că poate pierdem!”.
La pauză, 1-0 pentru noi. În deplasare! Am urmărit repriza de pe tunelul spre vestiare. Președintele lor, care avea dovezile, mi-a reproșat ”bă, te joci cu focul!”. În minutul 62, 2-0 pentru noi. Mi-am zis ‘‘gata, s-a terminat cu mine!”. Am făcut adevărate exhibiții ca să ies din stadion. Tremuram tot și auzeam pași în spate. Nu era nimeni, aveam halucinații.
Am luat un taxi. I-am promis șoferului că-l cinstesc să mă țină minte dacă mă scoate din oraș. Ascultam meciul la radio. S-a terminat 2-0 pentru noi. Eram disperat. Am intrat într-un cazino din următorul oraș. Voiam să joc, pentru prima dată în viață. Și acolo mi s-a părut că sunt urmărit. Am confundat un bodyguard cu un oficial al echipei adverse. Am fugit din cazino.
Preț de câteva secunde, confesivul președinte a tăcut. Eu, curios. ”Și, și, și, și te-au arestat?”. ”Nu, aveau și ei destule bube, nu le trebuia scandal. Cu pozele alea încercaseră să mă intimideze.”