Aqua

Faimoasele cârciumi din Bucureștiul de altădată. De la „3 ochi sub plapomă”, la „Coana Marghioala”, locul preferat al lui Caragiale

Incursiune cu parfum de grătar și vin pelin prin faimoasele cârciumi din Bucureștiul de altădată, călăuziți de spiritul nemuritor al lui I.L. Caragiale.
02.09.2021 | 00:30
Faimoasele cârciumi din Bucureștiul de altădată. De la „3 ochi sub plapomă”, la „Coana Marghioala”, locul preferat al lui Caragiale
Carciuma in care isi facea veacul I L Caragiale
ADVERTISEMENT

Cârciumile vechi din Bucureşti… Desfătare a aromelor cu adevărat irezistibile și inconfundabile. Veți fi încântați la o scurtă incursiune prin locurile care au parfumat Bucureștiul de altădată, îmbinând arta culinară cu amintiri și flori la ferestre. Și nemuritorul Gambeta… ba nu, chiar nemuritorul său creator, mereu atât de actualul nea Iancu Caragiale avea plăcerea unui șpriț „subțire” la „Coana Marghioala”… 

  • 1403 este numărul de cârciumi care se spune, potrivit statisticilor vremii, că ar fi existat în București în anul 1860. Tocmai pentru că au fost atât de numeroase, mulți cronicari renumiți au vorbit despre tradiţia lor, mâncărurile şi vinurile pe care le-au servit, menționându-le totodată și ca loc de desfăşurare a unor evenimente de importanţă majoră.

Mai mult, cârciumi precum cea a lui „Niță Sterie”, care se afla la colțul Străzii „13 septembrie” cu „Uranus” sau faimoasa „cârciumă a lui Chibrit”, situată la întretăierea Căii Griviței cu Bulevardul „Filantropia”, astăzi Bulevardul „1 Mai”, au ajuns să fie adevărate puncte de reper în topografia bucureşteană.

ADVERTISEMENT

Faimoasele cârciumi din Bucureștiul de altădată. De la „3 ochi sub plapomă”, la „Coana Marghioala”, locul preferat al lui Caragiale

În fascinanta carte „Istoria Bucureştilor”, Constantin C. Giurescu consemnează că orice călător celebru ca „Evlia Celebi în secolul al XVII-lea şi Raicevich în secolul al XVIII-lea, sunt impresionaţi de mulţimea cârciumilor subterane sau a pivniţelor în care se vinde vinul”.

Orasul Bucuresti in urma cu sute de ani
Cele mai faimoase carciumi de altadata din Bucuresti. Sursa: revistaflacara.ro

Secărica de la „Poarta Albă”

De ce s-a numit „Poarta Albă” una dintre cele mai renumite cârciumi ale vechiului București, situată pe locul unde s-a aflat celebrul hotel „Dorobanți”, astăzi „Howard Johnson Grand Plaza”? Nimeni nu a reușit să dea un răspuns până în acest moment…

ADVERTISEMENT

…Însă se cunoaște faptul că „Poarta Albă” nu era un loc de lux, precum „Mon Jardin”, ci o cârciumă aleasă de bucureșteni pentru fabuloasa ciorbă de burtă și fleicile suculente la grătar, dar mai ales pentru… secărică! Cea mai populară băutură a anilor 50. Iar pentru cine nu știe ce e secărica, cunoscută sub denumirea de „Adio, mamă!”, aceasta este o băutură cu o veche tradiție în Țara Moților.

„Whisky-ul moților”

Istoria spune că rețeta ar fi fost adusă tocmai din Statele Unite ale Americii de niște ardeleni care s-au întors în România după Marea Unire și au adus cu ei rețeta fabricării whisky-ului. Acesta este și motivul pentru care secărica a fost supranumită și „whisky-ul moților”. Iar gustul acestei băuturi care se depozitează în butoaie de paltin rămâne inconfundabil.

ADVERTISEMENT

Tot istoria vorbește și de faptul că la cârciuma „Poartă Albă” venea des și celebrul autor al versurilor de la cântecul cel mai cunoscut al regretatei Ionela Prodan, „Din bucata mea de pâine”, poetul naționalist Vasile Militaru (care a mai semnat și sub pseudonimul Radu Barda), mort în închisoarea Ocnele Mari, deținut politic ca „dușman al poporului” pe care l-a iubit mai presus de orice. Avea 74 de ani…

Mai poposeau la „Poarta Albă” și alți poeți, care dădeau mușteriilor din local hârtii cu versurile lor. Se povestește că ar fi intrat acolo, într-o iarnă, și inegalabila „Ciocârlie” a melosului românesc Maria Tănase. Impresionată de calul unui țăran lăsat în frig la ușa localului, aceasta l-a rugat pe patron să lase animalul să intre la căldură, iar acesta ar fi adormit cu capul sub masa stăpânului său…

ADVERTISEMENT

La cârciuma „Trei ochi sub plapomă”, vinul era adus cu oala din răceala pivniței

Pe lângă Parcul Cişmigiu, cel mai vechi loc de agrement din Bucureşti, un alt punct vestit, cu sute de an în urmă, a fost și cârciuma „La trei ochi sub plapomă”, a cărei denumire se spune că a fost dată de mușterii localului, care s-au legat de faptul că soția cârciumarului, cunoscutul, în acea vreme, Gheorghe Băcanu, avea doar un singur… ochi!

Biata femeie era, însă, o gospodină desăvârșită și rar se găsea cineva care să facă sarmale ca ale ei, dar și cioabă de burtă, tuslama, piftie, cârnați trandafir sau sordolea de raci. Nu vă plouă-n gură?!

ADVERTISEMENT

Interesant rămâne faptul că la la „Trei ochi sub plapomă”, Băcanu însuși aducea oala cu vin din adâncul pivniţei, pentru fiecare client în parte, pentru ca băutura să nu se trezească. Iar atunci „Când muşteriii se aprindeau din vinul cel proaspăt, puneau lăutarii să le zică de inimă albastră, ori îndemnau pe cârciumar să le povestească întâmplarea de pomină despre cum şi-a apărat „chioara” bărbatul când casa le-a fost călcată de hoţi”.

Cârciumarul Moș Pascali nu dădea alt „mezelic” la vin decât „covrigi de la biserică”

În ceea ce îl privește pe Moș Pascali, „cârciumar cum n-a mai fost altul”, se cunoaște faptul că „a început să negustorească pe vremea când negustorul care da lipsă la cântar era purtat prin piaţă. Pascali era atunci măcelar şi ocupa una din cele 24 de prăvălii câte erau pe vremuri în Bucureşti. Mai târziu, din cauza bolii, Moş Pascali s-a apucat de alt comerţ. A deschis cârciumă. (…)”.

Și nu oriunde, chiar în buricul Capitalei, mai precis pe Strada Romană (Mihai Eminescu de azi). În nici un alt loc din București nu se găsea un pelin mai bun ca al lui Moș Pascali, motiv pentru care cârciuma sa a fost călcată atât de Dimitrie A. Sturdza şi Gheorghe D. Palade, cât și de marele Caragiale, dar și Al. Ciurcu sau Mihail Sadoveanu.

Bătrânii povestesc că în această „cârciumioară tare scundă” vinul trebuia musai să se bea direct din cutie. Și nu exista nici o problemă în ceea ce privește cantitatea. Cât cerea mușteriul, atât aducea cârciumarul. Doar că exista o regulă: vinul se consuma cu cana, nu cu paharul!

De asemenea, Moş Pascali era cunoscut pentru faptul că nu dădea alt „mezelic” la vin decât „covrigi de la biserică”. Dacă îndrăznea cineva să intre în cârciumă cu salamul după el, nu primea niciodată cuțit de la Moș Pascali, pe motiv că „Se face murdărie în local, coane!”.

Fără să ştie carte, Moş Pascali „însemna pe 5 cu o nulă, pe 10 cu o cruce, pe 100 cu o cruce într-o nulă şi punea pe cineva să-i scrie pe uşă dacă vreun muşteriu rămânea dator”. Şi mai avea Moş Pascali o ciudăţenie. De câte ori vedea că vreun muşteriu a întrecut măsura, îl convingea hotărât: „Casă, masă, nu aveţi?!”.

„La Bucureștii de altădată”, locul preferat al ziariștilor vremii, pictorilor și scriitorilor

Cât privește vestita cârciumă „La Bucureștii de altădată”, se spune că această incredibilă locație a fost ridicată încă de dinaintea Primului război mondial și s-a remarcat prin faptul că oricine intra în salonul principal era fascinat de Caragiale, Coșbuc, Slavici și Iancu Brezeanu care zâmbeau din tablourile așezate pe pereți. Locul preferat al jurnaliștilor vremii, locația era renumită pentru delicioasa fleică de Brașov, ce venea servită pe taler de lemn, tăiată subţire în formă de tăiţei, „operaţie pe care chelnerul o făcea în faţa clientului. Ardeiul pisat, care se afla în solniţă alături de sare, şi-l adăuga fiecare după pofta inimii, lucru care cerea neapărat udătură”.

Dar cine se trezea dimineața cu o poftă nebună de „antricoate de vacă în floare, presărate cu cimbru, patricienii în must, un bogat sortiment de organe de porc, miel, viţel, la care se adăugau cele mai vestite murături din Bucureşti, vanilate şi din plin cu usturoi, toate acestea stropite din belşug cu cele mai vestite vinuri din podgoriile Vrancei”, dădea fuga la cârciuma „La Iancu din Blănari”, care data tot dinaintea războiului. Istoria povestește că din icrele negre şi murăturile lui Iancu din Blănari s-ar fi înfruptat însuși Carol al II-lea în călătoria sa la Londra, „minunăţiile acestea” .

sursa: bercenidepoveste.ro

Vinul de calitate se găsea doar „La Gherghiceanu”

„Asta e Gherghiceanu! Farmacie, nu cârciumă! … drojdie ca la Gherghiceanu nici la Paris nu găsești… să vezi curățenie și om cinstit… parol!”. Vestită nu doar în București, ci în întreaga țară pentru vinurile sale obținute din viile proprii, a fost cârciuma „La Gherghiceanu”. Om de mare valoare, patronul, spun criticii vremii, avea mare grijă să nu-i servească niciodată pe cei luați de val și niciodată nu admitea petrecerile mult prea lungi și prea gălăgioase. De fapt, ăsta a fost singurul său cusur și anume faptul că: „ (…) la ora nouă închide… între unu şi patru închide… de Paşte închide, de Crăciun închide… Tocmai când ţi-e lumea mai dragă, închide”.

„La Mitică Dona”, locul unde se odihneau, la primele ceasuri ale dimineţii „chefliii”

Dacă îi era cuiva poftă de o tuslama regală adevărată, nu găsea în altă parte ceva mai bun ca la cârciuma „La Mitică Dona”, locul unde se odihneau, la primele ceasuri ale dimineţii „chefliii”, ca să se dreagă după o  noapte de pomină.

„După ei veneau altfel de clienţi: angrosişti din piaţă, pescari, măcelari, brânzari, zarzavagii care, după ce plasau câte o partidă mai serioasă de marfă, veneau să bea adălmaşul şi adălmaşul se prelungea ore întregi, mai ales atunci când apărea şi câte un viorist sau ţambalagiu care ştia să zică cu foc din instrument sau din gură”. Sigur că mai existau momente când mușteriii se supărau unul pe celălalt, că deh… vinul vorbea, dar Mitică Dona, fost luptător de greco-romane, îi potolea „pe beligeranţi” cum știa bine și disputele se terminau foarte repede.

Oacheșa coană Marghioala și conu’ Caragiale

În celebra sa nuvelă „La hanul lui Mânjoală”, Ion Luca Caragiale povestește despre o cârciumă vestită prin vinul său care nu „botezat”. Este vorba de localul ținut de coana Marghioala, descrisă de Caragiale ca fiind frumoasă, voinică și ochioasă, căruia scriitorul, un tânăr „curățel și obraznic, mai mult obraznic decât curățel”, îi făcea destul de des vizite… Și nu doar ca să guste din vinul pe care-l aducea mesenilor soțul mai bătrân al Marghioalei…

Nu trebuie uitată nici „Buturuga”, care se găsea la doi pași de parcul Cișmigiu, unde și-a făcut veacul high-life-ul servitorimii, dar nici cârciumi ca „Ograda lui Fierea”, „Trei lulele”, „La Trei Chiftele”, „Hagi Ghiţă Făgădău” (vreun strămoș al „Regelui” Gică Hagi?!) sau „Niţă Berechet”, despre care, din păcate, nu s-au păstrat însemnări.

Oricum, vestitele cârciumi ale Bucureştiului de altădată vor rămâne întru eternitate cele mai importante locuri de întâlnire, de împrietenire de discuţii la necazuri sau bucurii. Parol!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria AQUA
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri