Vrei să știi cum să atragi banii în viața ta? Florentina Gionea, specialist financiar, a dezvăluit, astăzi, în cadrul emisiunii Vorbește Lumea, sfaturi legat de modul în care pot fi atrase finanțele în viața noastră, dar și cât de importantă este energia banilor, un aspect deloc de neglijat.
Lora și Cove au purtat o discuție cât se poate de inedită cu Florentina Gionea, specialist financiar, dar și antrenor în probleme personale. Aceasta a explicat mai ales de ce trebuie ținut cont atunci când ne gândim să atragem mai mulți bani, în viața de zi cu zi.
Asta deoarece și modul în care ne raportăm la aspectul financiar contează foarte mult. Se pare că cel mai important este să nu privim banii ca pe ceva negativ, fie ca pe ceva “diabolic”, după cum a subliniat și specialista invitată la Vorbește Lumea.
Cove și Lora au aflat la rândul lor în dimineața de miercuri, alături de fanii lor, cum trebuie să fie gestionate finanțele și din punct de vedere energetic.
Vedetele au fost curioase și ele să afle care este cea mai bună abordare pentru acest aspect foarte important, mai ales pe perioada pandemiei. Din punctul de vedere al specialistei Florentina Gionea, modalitatea în care ne referim la bani poate duce adesea la materializarea celor mai mari frici.
De asemenea, dacă vom considera banii ca fiind ceva “rău”, dar fără de care nu ne putem descurca în viața de zi cu zi, nu vom reuși decât să împiedicăm atragerea lor.
“Cu toții avem o modalitate de-a ne comporta și raporta în ceea ce privește banii. Unii cheltuie mai puțin, alții mai mult. Trebuie văzut dacă, la final de lună, sistemul propriu este unul profitabil. Dacă la finalul lunii rămănem foarte bani, trebuie să ne gândim altfel.
În mod normal trebuie să aplicăm un sistem în care jumătate din banii lunari să meargă către obligații, cheltuieli, iar aproximativ 45% să poată fi folosiți și pentru plăcerea proprie, investiții pentru copii, etc. Nu trebuie să ne raportăm la bani ca la ceva rău, banii nu sunt răi, deși multă lume crede asta și există chiar multe superstiții în care banul este asociat răului. Există și o legătură între bani și divinitate, de aceea se poate apela conștient la meditație, rugăciune, pentru a-i atrage, dar într-un aspect pozitiv. Dacă eu voi dori să fac ceva benefic cu acei bani, se vor îndrepta la un moment dat spre mine.
Nu trebuie să punem deoparte bani pentru zile negre, pentru că atragem acest aspect negativ. Trebuie să ne gândim că sunt pentru siguranța noastră financiară. Dacă vă gândiți că vreți, de exemplu, să plecați într-o vacanță, însă nu aveți banii necesari, dar dacă știți că puteți vizualiza și știți că prin muncă puteți obține acest beneficiu mult visat.”, a explicat specialista Florentina Gionea.