Cum au ajuns să se apere femeile din India de hărțuirea sexuală. Obiectul minuscul care ține agresorii departe

Aproape fiecare femeie din India are o poveste de hărțuire sexuală care a avut loc în spații publice aglomerate – când cineva i-a mângâiat sânii sau i-a ciupit fundul, i-a dat un cot în piept sau s-a frecat de ea. Femeile au folosit orice aveau la îndemână: umbrele, unghiile lungi și ascuțite, tocurile ascuțite ale pantofilor pentru a riposta la atacurile bărbații care profitau de aglomerație.

Obiectul minuscul care ține agresorii sexuali departe de femeile din India

Multe alte femei au folosit un instrument mult mai eficient: omniprezentul ac de siguranță. De la inventarea sa în 1849, acul de siguranță a fost folosit de femeile din întreaga lume pentru a ține laolaltă diferite piese de îmbrăcăminte sau pentru a face față unei defecțiuni bruște a garderobei. De asemenea, ele sunt folosite de femeile din întreaga lume pentru a se lupta cu hărțuitorii lor.

În urmă cu câteva luni, mai multe femei din India au mărturisit pe Twitter că poartă întotdeauna un ac de siguranță în geantă sau asupra lor și că acesta este arma lor preferată pentru a se lupta cu perverșii în spațiile aglomerate.

Una dintre ele – Deepika Shergill – a scris despre un incident în care chiar l-a folosit până la sânge. S-a întâmplat într-un autobuz pe care îl lua în mod regulat pentru a se deplasa la birou, a declarat Shergill pentru BBC. Incidentul a avut loc cu zeci de ani în urmă, dar ea încă își amintește cele mai mici detalii.

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

Deepika Shergill avea în jur de 20 de ani, iar torționarul ei avea în jur de 40 de ani, purta întotdeauna un safari gri (un tip de costum indian din două piese, popular printre angajații guvernamentali) și sandale cu vârful deschis, și avea la el o geantă dreptunghiulară din piele.

“Întotdeauna venea și stătea lângă mine, se apleca, își freca zona inghinală de spatele meu și cădea peste mine de fiecare dată când șoferul frâna.” În acele zile, ea spune că era “foarte timidă și nu voia să atragă atenția” asupra ei, așa că a suferit în tăcere luni de zile.

Acul de siguranță, instrumentul salvator

Dar într-o seară, când el “a început să se masturbeze și a ejaculat pe umărul meu”, ea a decis că este de ajuns. “M-am simțit spurcată. Ajunsă acasă, am făcut duș foarte mult timp. Nici măcar nu i-am spus mamei mele ce se întâmplase cu mine”, a spus ea. “În acea noapte nu am putut dormi și chiar m-am gândit să îmi dau demisia, dar apoi am început să mă gândesc la răzbunare. Am vrut să îi fac rău, să îl rănesc, să îl descurajez să nu îmi mai facă asta niciodată.”

A doua zi, Deepika Shergill și-a schimbat pantofii cu tocuri înalte și s-a urcat în autobuz, înarmată cu un ac de siguranță. “Imediat ce a venit și s-a așezat lângă mine, m-am ridicat de pe scaun și i-am strivit degetele de la picioare cu tocurile. L-am auzit suspinând și am simțit o mare bucurie. Apoi am folosit acul pentru a-i înțepa antebrațul și am ieșit rapid din autobuz.” Deși a continuat să ia acel autobuz timp de încă un an, ea a spus că aceea a fost ultima dată când l-a văzut. Povestea Deepikăi Shergill este șocantă, dar nu rară.

Digisport.ro

"Bijuteria" de 44 de milioane € de la Cluj-Napoca, transformată în mall. FOTO Noul proiect spectaculos

O colegă în vârstă de 30 de ani a povestit un incident în care un bărbat a încercat în mod repetat să o pipăie într-un autobuz de noapte între orașele sudice Cochin și Bengaluru (Bangalore). “Inițial, l-am scuturat, crezând că a fost accidental”, a spus ea.

Dar când a continuat, ea și-a dat seama că a fost ceva deliberat – iar acul de siguranță pe care îl folosise pentru a-și ține eșarfa la locul ei “a salvat situația”. “L-am înțepat și el s-a retras, dar a continuat să încerce din nou și din nou, iar eu am continuat să încerc să-l înțep înapoi. În cele din urmă, s-a retras. Sunt fericită că am avut acul de siguranță, dar mă simt prost că nu m-am întors și nu l-am pălmuit”, spune ea. “Dar, când eram mai tânără, mă temeam că oamenii nu mă vor sprijini dacă aș fi tras un semnal de alarmă”, adaugă ea.

Teama și rușinea femeilor îi încurajează pe agresori

Activiștii spun că această teamă și rușine pe care o simt majoritatea femeilor este cea care îi încurajează pe agresori și face ca problema să fie atât de răspândită. Potrivit unui sondaj online realizat în 140 de orașe indiene în 2021, 56% dintre femei au declarat că au fost hărțuite sexual în mijloacele de transport în comun, dar doar 2% au mers la poliție.

Marea majoritate au spus că au luat singure măsuri sau au ales să ignore situația, îndepărtându-se adesea pentru că nu au vrut să creeze o scenă sau au fost îngrijorate de escaladarea situației. Mai mult de 52% au declarat că au refuzat oportunități de educație și de angajare din cauza “sentimentului de nesiguranță”.

“Teama de violență sexuală are un impact mai mare asupra psihicului și mobilității femeilor decât violența propriu-zisă”, spune Kalpana Viswanath, cofondatoare a Safetipin, o organizație socială care lucrează pentru a face spațiile publice sigure și incluzive pentru femei. “Femeile încep să își impună singure restricții, iar acest lucru ne refuză cetățenia egală cu cea a bărbaților. Are un impact mult mai profund asupra vieții femeilor decât actul propriu-zis de molestare.”

Viswanath subliniază că hărțuirea femeilor nu este doar o problemă indiană, ci una globală. Un sondaj realizat de Thomson Reuters Foundation pe 1.000 de femei din Londra, New York, Mexico City, Tokyo și Cairo a arătat că “rețelele de transport au fost magneți pentru prădătorii sexuali, care au folosit zdrobirea la orele de vârf pentru a ascunde comportamentul și ca scuză dacă erau prinși”.

Viswanath spune că femeile din America Latină și Africa i-au spus că și ele poartă ace de siguranță. Iar revista Smithsonian Magazine relatează că, în SUA, femeile foloseau ace de pălărie chiar și în anii 1900 pentru a înjunghia bărbații care se apropiau prea mult pentru confort.

India nu recunoaște amploarea problemei

În ciuda faptului că se află pe primul loc în mai multe sondaje globale privind amploarea hărțuirii publice, India nu pare să recunoască această problemă ca fiind una importantă. Viswanath spune că acest lucru se datorează în parte faptului că raportarea deficitară înseamnă că nu se reflectă în statisticile privind infracțiunile și din cauza influenței cinematografiei populare care ne învață că hărțuirea este doar un mod de a cuceri femeile.

Cu toate acestea, în ultimii câțiva ani, spune Viswanath, lucrurile s-au îmbunătățit în mai multe orașe. În capitala Delhi, autobuzele au butoane de panică și camere de supraveghere, au fost recrutate mai multe femei șoferi, au fost organizate sesiuni de formare pentru a-i sensibiliza pe șoferi și pe conducători să fie mai receptivi cu femeile pasageri și au fost detașați polițiști în autobuze. De asemenea, poliția a lansat aplicații și numere de asistență telefonică pe care femeile le pot folosi pentru a cere ajutor.

Dar, spune Viswanath, nu este întotdeauna o problemă de poliție. “Cred că soluția cea mai importantă este că trebuie să vorbim mai mult despre această problemă, trebuie să existe o campanie media concertată care să le bage în cap oamenilor ce este un comportament acceptabil și ce nu este.”