News

Cum au dispărut un teren și un apartament din averea fiicei lui Gabriel Oprea. În doar 10 luni, Ana Maria a adunat bijuterii și obiecte în valoare de 100.000 euro

Ana Maria, fiica lui Gabriel Oprea, a fost consilier la stat, iar în prezent lucrează ca expert în fonduri europene la o firmă privată.
10.03.2023 | 09:33
Cum au disparut un teren si un apartament din averea fiicei lui Gabriel Oprea In doar 10 luni Ana Maria a adunat bijuterii si obiecte in valoare de 100000 euro
Gabriel Oprea a donat mai multe bunuri imobile fiicei sale, Ana Maria, și ginerelui său, Alexandru Tudor Colaj: FANATIK Sursa foto: Facebook Ana Maria Tudor
ADVERTISEMENT

Gabriel Oprea a fost achitat la începutul acestei săptămâni, de Tribunalul București, în procesul în care este acuzat de ucidere din culpă după accidentul rutier petrecut pe 20 octombrie 2015, în urma căruia polițistul Bogdan Gigină, aflat pe motocicletă în coloana oficială a lui Oprea, și-a pierdut viața. Procurorii au considerat că fapta de care este acuzat Gabriel Oprea nu există, dar sentința nu este definitivă.

Gabriel Oprea a donat 4 terenuri și 4 clădiri fiicei sale

Implicat în mai multe procese în ultimii ani, cu bunurile puse sub sechestru, Gabriel Oprea și-a donat o mare parte din avere fiicei sale, Ana Maria Tudor, care este măritată cu Alexandru Tudor, ambii fiind implicați în 2016 în scandalul diplomelor de doctorat, suspectate de plagiat, obținute de la Academia Națională de Informații. La acea vreme, Ana Maria și Alexandru erau consilieri la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

ADVERTISEMENT

Ei și-au dat apoi demisia, iar Ana Maria s-a angajat ca expert în fonduri europene la o firmă privată, după cum reiese din declarațiile de avere depuse în ultimul timp de Alexandru, care este consilier parlamentar al senatorului Ion Mocioalcă. În 2021, Alexandru Tudor s-a angajat într-o altă funcție la stat, aceea de analist financiar grad III la Oficiul Naţional de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în cadrul compartimentului corp control.

El a depus o declarație de avere pe 23 august 2021, după angajarea ca analist, dar pe 2 iunie 2022 a completat o altă declarație de avere, la 30 de zile de la încetarea contractului, ceea ce înseamnă că ginerele lui Gabriel Oprea nu a stat decât un an în funcția de analist financiar. Instituția a comunicat FANATIK, în aprilie 2022, că Alexandru Tudor a fost declarat “admis la concursul organizat în perioada iunie-iulie 2021, conform prevederilor legale în vigoare.”

ADVERTISEMENT

Între cele două declarații de avere, completate de Alexandru Tudor la un interval de doar 10 luni, sunt câteva diferențe importante. În cea din 2021, acesta a notat că deține opt terenuri intravilane împreună cu fiica lui Gabriel Oprea, din care patru la București, unul la Fundulea, unul la Snagov, unul la Predeal și ultimul la Voluntari. Patru din aceste terenuri au fost obținute prin donație, două în București, unul în Predeal și altul în Voluntari, care au aparținut în trecut lui Gabriel Oprea.

Ginerele și fiica lui Oprea au vândut un spațiu comercial cu 200.000 euro

Alexandru Tudor a notat în declarația de avere din august 2021 că deține și opt clădiri, patru dintre ele fiind obținute tot prin donație, printre ele numărându-se vilele de la Predeal și Voluntari, care au aparținut tot lui Gabriel Oprea. La bunuri mobile, ginerele lui Oprea a completat că deține 4 mașini, o șalupă și un peridoc. În august 2021, Alexandru Tudor a mai notat că deținea bijuterii (inele, brățări, cercei) în valoare de 50.000 euro și ale obiecte (icoane, tablouri, statuete) în valoare tot de 50.000 euro.

ADVERTISEMENT

Pe 2 iunie 2022, la 30 de zile după încetarea contractului de analist financiar, Alexandru Tudor a notat în declarația de avere că deține 7 terenuri și 7 clădiri, ceea ce înseamnă că lipsesc un teren și o clădire față de declarația completată în august 2021. Acestea sunt un teren intravilan de 50 metri pătrați și un apartament de 150 metri pătrați, ambele din București, cumpărate de soții Tudor în 2019.

În declarație de avere nu este menționat faptul că Alexandru și Ana Maria Tudor ar fi vândut aceste bunuri imobiliare, așa cum a apărut în cea din 2021, când s-a notat că au vândut, în aprilie 2021, un spațiu comercial cu 200.000 de euro. O altă diferență între cele două declarații de avere este aceea că valoarea bijuteriilor a ajuns la 100.000 de euro (față de 50.000 euro în 2021), iar cea a obiectelor de valoare tot la 100.000 euro (față de 50.000 euro în 2021), ceea ce reprezintă 100.000 de euro în plus.

ADVERTISEMENT

Fiica lui Gabriel Oprea a încasat 480.000 lei din închirierea vilei din Voluntari

În august 2021, soții Tudor aveau 100.000 euro și 100.000 lei în conturi, în timp ce, în iunie 2022 , aveau 50.000 de euro și 160.000 lei. La rubrica veniturilor anuale, Alexandru Tudor a notat că a încasat 24.000 lei (consilier senator), 25.000 lei (analist financiar) și 24.000 lei (tot ca analist financiar), ceea ce înseamnă că a avut un venit total de 73.000 lei, adică 6.083 lei pe lună.

În ceea ce o privește pe fiica lui Gabriel Oprea, Ana Maria a încasat, conform declarației de avere consultate de FANATIK, 25.000 de lei ca expert fonduri europene de la firma Attom Research SRL. Veniturile Anei Maria Tudor au fost completate cu suma de 480.000 lei, chiria încasată de pe urma vilei din Voluntari, care a fost donată de Gabriel Oprea fiicei și ginerelui său în 2016.

De mai bine de 15 ani ani, vila de 600 metri pătrați, aflată pe un teren de 3.000 metri pătrați, dotat cu piscină și teren de tenis, este închiriată unei grădinițe private. Conform site-ului de investigații Rise Project, lângă vila din Voluntari se află un cartier de vile din vânzarea căruia Gabriel Oprea a încasat 2,5 milioane de euro în 2007. Când a lichidat șantierul, familia Oprea a închiriat vila asociației care administrează activitatea grădiniței private.

ADVERTISEMENT