Cum au fost combătute epidemiile de-a lungul istoriei. Măsurile care au amplificat dezastrul

Coronavirusul este încă departe de a putea fi socotită una dintre cele mai devastatoare epidemii din istorie, numărul moților pălind prin comparație cu dezastrele cauzate de alte boli contagioase. În trecut, lipsa cunoștințelor medicale au dus la decizii ale autorităților care nu au făcut decât să amplifice numărul victimelor.

Primul ”pacient zero” din istorie

Ciuma din Atena (430-427 î.Ch.) a ucis circa 75.000-100.000 de oameni. Natura exactă a bolii nu se știe nici astăzi, unii specialiști susținând că a fost vorba de febră hemoragică, boală cunoscută mai mult sub numele de Ebola. În plin război cu Sparta, Atena se umpluse de refugiați care locuiau în condiții de igienă precară, iar acest lucru a amplificat efectele epidemiei.

Atunci s-a observat prima dată că cei care contactaseră boala și se vindecaseră au dezvoltat imunitate, astfel că acești oameni au fost recrutați pentru transportul și incinerarea cadavrelor, operațiunea foarte riscantă.

”Ciuma antonină” (165-180) care a lovit Imperiul Roman și l-a ucis inclusiv pe împăratul Marcus Aurelius, și ”ciuma lui Ciprian” (249-262) sunt socotite epidemii de variolă sau de pojar. Una dintre explicațiile duratei acestora este inclusiv faptul că, în zonele cele mai afectate, autoritățile renunțaseră să mai îngroape morții, iar cadavrele care se descompuneau pe stradă erau focare de infecție pentru cei care supraviețuiseră.

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

Istoria consemnează când a fost identificat prima dată ”pacientul zero”, cel care a introdus molima într-o țară. Epidemia de variolă din Japonia (735-737) a  fost provocată de un pescar care, împins de furtună, a ajuns pe țărmurile peninsulei Coreea, deja afectată de epidemie. Câns s-a reîntors, era deja infectat.

Taxele și șobolanii

Tot atunci au fost adoptate măsuri economice care, indirect, au contribuit la stingerea epidemiei. Au fost acordate scutiri de taxe, iar cei săraci au primit pământ pe care să-l cultive. Astfel, populația lipsită de mijloace de subzistență a fost încurajată să se mute la țară, unde densitatea redusă a populației făcea ca riscul contagiunii să fie mai redus.

Nu la fel a procedat împăratul bizantin Justinianus I (527-565). Ciuma neagră a fost adusă la Constantinopol de corăbiile care aduceau  grâu din Egipt, corăbii înțesate de șobolanii care purtau bacteria Yersinia pestis și de muștele care duceau agentul patogen de la șobolan la oameni. Ciuma a devastat întregul imperiu, dar împăratul a refuzat să renunța impozitele mari pe care le cerea pentru finanțarea războaielor și a construirii catedralei Sfânta Sofia. Incapabili să plătească impozitele, mulți țărani și-au pierdut pământurile și au luat cu asalt orașele în care erau hrăniți de oficialități din grânarele înțesate de șobolanii care aduseseră boala. Acest cerc vicios a făcut ca ciuma să apară de mai multe ori în timpul domniei lui Justinianus.

Soluția ”salvatoare”: tot orașul la biserică

În anul 590, ciuma neagră a ajuns și la Roma, iar papa Grigore cel Mare a văzut în asta semnul mâniei divine față de păcatele oamenilor. Pentru a-l împăca pe Dumnezeu, a organizat o procesiune religioasă de proporții la care participanții trebuiau să cânte psalmi. Practic, în  loc să ceară tuturor să se închidă în locuințe, i-a adus pe romani în același loc. Doar pe durata procesiunii au fost consemnate opt cazuri de oameni care s-au prăbușit la pământ. Câți s-au molipsit atunci nu se va ști niciodată. În lumea creștină, obiceiul procesiunilor expiatorii a fost reluat cu regularitate, iar rezultatele au fost catastrofale, mai ales în timpul Marii Ciume din secolul XIV când între 30% și 60% din populația Europei a fost exterminată.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Un alt factor de diseminare a bolii a fost teoria miasmei, foarte populară printre medici până la mijlocul secolului XIX. ”Miasma” înseamnă ”aer stricat” în greacă și teoria susținea că epidemiile sunt provocate de aerul care vine dinspre mlaștini și râuri sau dinsre zonele de depozitare a gunoaielor. O variantă susținea că aerul nopții este foarte periculos. Teoria avea totuși avantajul că îi făcea pe oameni ca în vremuri de epidemie să fie mai grijulii cu zonele în care aruncau de obicei gunoaiele sau dejecțiile, însă preocuparea ca aerul să nu fie împuțit, ducea la neglijarea calității apei. Eroare fatală mai ales în cazul epidemiilor de holeră, cauzate de contaminarea apei potabile cu fecale.

Spre deosebire însă de lumea musulmană, unde epidemiile erau  privite cu fatalism și nu se lua absolut nicio măsură de prevenție sau combatere pentru că erau trimise de Allah, Europa Evului Mediu nu stătea cu mâinile în sân. Orașele mai mari aveau pregătite din timp echipe de medici, de gropari și pentru curățarea zonelor de risc, precum piețele.

Apariția carantinei și cadavrele catapultate

Cuvântul ”carantină” își are originea în ”quaranta giorni”, cele 40 de zile în care echipajelor de pe corăbii suspectate că ar avea contagioși la bord li se interzicea debarcarea. Carantina navelor a fost impusă mai ales că Marea Ciumă a fost adusă în Genova de o corabie care venea din Caffa, oraș care fusese asediat în 1347 de armata mongolă, deja afectată de ciuma neagră. Pentru a răspândi molima în oraș, mongolii puneau cadavrele în catapulte și le aruncau peste zidurile orașului.

Tot în Evul Mediu au apărut interdicții legate de urinatul în public, izolarea prostituatelor în vreme de epidemie, folosirea soldaților pentru blocarea ieșirii sau intrării în orașele afectate, izolarea la domiciliu sau  chiar scoaterea din orașe a bolnavilor și familiilor lor, ”contacții” de astăzi, sau impunerea treptată a regulii ca fiecare casă să aibă latrină proprie. S-au impus și reguli împotriva vagabondajului, mod de viață care risca să amplifice efectele unei epidemii.

Bineînțeles s-au făcut și erori grave, precum angajarea bărbierilor ca să ia sânge celor bolnavi, operațiune care amplifica riscul de contagiune, iar procedeul era deseori fatal pacienților care aveau deja organismul slăbit și fără să li se mai ia din sânge. De asemenea, soluțiile propuse de medici nu erau întotdeauna inspirată. De exemplu, la apariția ciumei negre la Paris, un grup de ”experți” în medicină de la Sorbona au ajuns  la concluzia solemnă că epidemia a fost cauzată de alinierea a trei planete.

Icoana făcătoare de minuni

În timp, autoritățile civile au început să intre în conflict cu cele religioase în ce privește oficierea slujbelor și organizarea procesiunilor, dar oficialitățile au avut deseori de furcă să golească și cârciumele. Treptat, măsurile de izolare a unor case sau chiar cartiere întregi au dat roade. În 1720, orașul Marsilia a fost izolat cu totul de către soldați pentru a preveni răspândirea ciumei în întreaga Franță. Chiar dacă orașul a suferit cumplit, ciuma nu s-a extins în împrejurimi.

Însă măsurile dure au întâmpinat deseori rezistența populației. În 1771, la Moscova, populația s-a răsculat din cauza măsurilor luate pentru oprirea ciumei bubonice: crearea de zone de carantină forțată, distrugerea fără compensație a locuințelor în care au apărut cazuri de îmbolnăvire, închiderea băilor publice. Când arhiepiscopul Moscovei a încercat să interzică mulțimii să se adune la o icoană făcătoare de minuni, moscoviții înfuriați au devastat două mănăstiri și l-au ucis pe prelat. Doar intervenția armatei a potolit răscoala.

Astfel că încercarea de ocolire a restricțiilor, panica și zvonurile alarmiste, goana după provizii și tratamentul inuman aplicat bolnavilor sau celor suspectați că sunt bolnavi pare a fi o constantă de-a lungul istoriei, indiferent de perioada în care au  izbucnit diverse epidemii.

Surse bibliografice: Fighting the plague in medieval towns; Responses to Plague in Early Modern Europe: The Implications of Public Health