Life

Cum au salvat doi muncitori din București șapte căței. Gestul lor a înduioșat România

Povestea celor șapte cățeluși norocoși din Sectorul 6 al Capitalei. Patrupedele s-au reunit cu mama lor cu ajutorul a doi muncitori.
07.02.2024 | 08:59
Cum au salvat doi muncitori din Bucuresti sapte catei Gestul lor a induiosat Romania
Povestea celor șapte căței salvați de sub un container din București. Sursa foto: Facebook/ ASPA București
ADVERTISEMENT

Din păcate, abandonul animalelor de companie este un adevărat fenomen în România. Multe patrupede ajuns la adăposturi, de unde prea puține sunt adoptate de familii iubitoare. Însă, nu toate animalele au șansa de a ajunge în astfel de adăposturi.

Doi muncitori, eroi pentru șapte cățeluși

Povestea celor șapte cățeluși din Sectorul 6 al Capitalei a făcut înconjurul României. Patrupedele au înduioșat mii de suflete, iar muncitorii care i-au salvat a fost adevărați eroi pentru micuții blănoși.

ADVERTISEMENT

Cățelușii au fost găsiți în Sectorul 6 al Capitalei, pe un șantier. În zonă se execută foarte multe lucrări, așa că sunt destul de dese containerele care au devenit un adevărat adăpost pentru animalele străzii.

Cei șapte cățeluși erau puii unei femele care, din păcate, nu a mai reușit să ajungă la ei să îi hrănească. Din cauza faptului că gardul din jurul containerului a fost reparat, femelei i-a fost imposibil să mai ajungă la puii ei.

ADVERTISEMENT

Cățelușii au început să plângă după mama lor, moment în care au fost auziți de muncitorii de pe șantier. În acel moment, oamenii au știut că trebuie să facă ceva pentru a reuni femela cu cei șapte pui ai săi.

Patrupedele au fost salvate de ASPA și urmează să fie date spre adopție

Muncitorii au salvat cățelușii de sub container și, ulterior, au fost chemați cei de la ASPA. Din fericire, misiunea de salvare a fost un succes, iar puii de câine s-au reunit cu mama lor și au fost duși, cu toții, la un adăpost.

ADVERTISEMENT

Cei de la ASPA au ținut să le mulțumească celor doi muncitori care au acționat exemplar. Datorită lor, misiunea de salvare a patrupedelor a fost mult mai ușoară și mai eficientă.

ADVERTISEMENT

Prima dată, la adăpost au fost duși puii. Apoi, timp de câteva zile la rând, cei de la ASPA au revenit în zona cu pricina pentru a captura și femela. Speriată și debusolată, aceasta a fost destul de greu de prins. Însă, din fericire, s-a reunit cu puii ei la adăpost.

Din păcate, acest caz nu este singular. Cu ceva timp în urmă, tot în Sectorul 6, o femelă a fătat mai mulți pui sub un container de lângă Gara Chiajna. Însă, tot cu ajutorul oamenilor, cei de la ASPA au ajuns la timp pentru a lua femela cu puii și pentru a-i duce la adăpost.

După ce ajung la adăpost, patrupedele sunt consultați de medicii veterinari. În cazul puilor, aceștia încep imediat schema de vaccinare, în funcție de vârsta pe care o au. Nici femelele nu sunt neglijate. Acestea sunt sterilizate, apoi sunt promovate spre adopție.

Tags: