Dacă în 2023 Rapid sărbătoarea în mod fastuos 100 de ani, giuleștenii se bucură acum de 102 ani de existență. Clubul a postat un mesaj în mediul online, în timp de suporterii s-au dezlănțuit pe străzile din Capitală.
Rapid este unul dintre cluburile de tradiție din România, cu o istorie lungă, dar mai ales susținută de fani loiali, care nu au abandonat echipa nici în cele mai critice momente.
Cu prilejul împlinirii celor 102 ani de la înființare, giuleștenii au postat un mesaj sugestiv pe rețelele sociale. Suporterii au avut o cu totul altă viziune în legătură cu sărbătoarea.
„102 ani de iubire strigată din tribună, purtată în inimă și transmisă din generație în generație. Rapid e povestea noastră, care a mers mai departe indiferent de tot ce am trăit. La mulți ani, Rapidiști! La mulți ani, Rapidule!”, a fost mesajul postat de Rapid de ziua clubului pe pagina oficială de Facebook.
Mai multe brigăzi componente ale galeriei Rapidului au ieșit în stradă, chiar în miezul nopții. Facțiuni precum Original, Constanța Vișinie, „Legiunea Chitila” sau Militari 2018 și-au manifestat iubirea pentru club cu cântece și bannere.
„Ole, ole / Ole, ole / La mulți ani, Rapidule”, au cântat membrii Original. „E Constanța Vișinie / E mereu la datorie”, au sărbătorit la malul mării Constanța Vișinie.
„Legiunea Chitila” și-a făcut prezența prin afișarea unei pânze în fața stadionului, care conținea mesajul: „N-am fost iubiți, dar am fost tari / 102 ani de coșmaruri pentru adversari”.
Militari 2018 a avut o cu totul altă abordare. Aceștia au mers pe Calea Giulești și și-au manifestat nemulțumirea față de actuala conducere a echipei: „Pentru noi 25 iunie zi de sărbătoare / Pentru voi o zi oarecare”,. Mesajele au ajuns până la cele mai dure: „Ole, ole / Ole, ola / M*** toată conducerea!”.