News

Pensiile private câștigă tot mai mult teren în România. Câți bani a adunat un tânăr după mai puțin de 10 ani de muncă. Experții sunt sceptici: „Suntem obligați să acceptăm sărăcia”

Pensiile private au ajuns să fie mult mai interesante pentru români decât cele de stat. Sumele adunate în conturi sunt importante
18.03.2025 | 18:09
Pensiile private castiga tot mai mult teren in Romania Cati bani a adunat un tanar dupa mai putin de 10 ani de munca Expertii sunt sceptici Suntem obligati sa acceptam saracia
Pensiile private au câștigat tot mai mult teren în România în ultimii ani / sursa: colaj Fanatik, Freepik
ADVERTISEMENT

În România, pensiile private câștigă tot mai mult teren. Asta și pentru că pensiile de stat nu sunt la nivelul care să asigure traiul decent lunar. Un nou studiu în domeniu relevă acest lucru.

Pensiile private câștigă tot mai mult teren în România

Potrivit unui studiu recent, românii consideră că o pensie de circa 5.000 de lei pe lună este decentă, în condițiile nivelului de trai din țară. Suma este cu 75% mai mare decât media pensiilor publice oferite în România, după cum relevă cifrele ISRA Center.

ADVERTISEMENT

În balanță cu pensiile private obligatorii Pilon 2, acestea din urmă adună tot mai multă satisfacție din partea românilor. Practic, această pensie adună contribuții de-a lungul tuturor anilor de muncă, la fel ca cea de stat. Diferența este că suma adunată să oferă în momentul în care beneficiarul se pensionează. În cazuri tragice, banii ajung la posesor în caz de invaliditate și la urmașii acestuia în caz de deces.

Același sondaj comandat de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România arată că Pilonul 2 de pensii este cea mai de dorit formulă pentru agonisirea banilor pe termen lung. Asta și pentru că dintr-un salariu mediu nu se poate economisi o sumă importantă. Peste 60% dintre românii chestionați spun că le convine ideea unei pensii private la care să aibă acces la bătrânețe. 55% sunt mulțumiți de siguranța pe care pensiile private o oferă, iar circa 47% spun că le place costul mic, aproape insignifiant, de administrare al conturilor. Aceste cifre sunt cu procente bune mai mari decât în 2022, când o analiză similară arăta că sub 50% dintre români preferă o pensie privată.

ADVERTISEMENT

Cât a adunat un tânăr în fondul privat de pensie

Ca să oferim un exemplu concret, FANATIK a luat legătura cu un beneficiar al unei pensii private Pilon 2. Acesta a pus la dispoziție datele care arată că, după mai puțin de 10 ani de muncă în domeniul privat, a acumulat în fondul privat suma de circa 10.000 de lei. Practic, din 2017 și până în prezent, angajatorii au contribuit cu o sumă modică, cuprinsă între 100 și 200 de lei, lunar, la pensia privată a acestui tânăr de 26 de ani. Astfel, atunci când va atinge vârsta de pensionare sau va aduna anii necesari de vechime, beneficiarul va avea în cont poate peste 30.000 de lei.

suma adunată pensie privată
Suma adunată de un tânăr după mai puțin de zece ani de muncă / sursa: Fanatik

Despre pensiile private în România a vorbit și Dorina Barcari, care susține că sunt o idee foarte bună atunci când vine vorba de economisit. Ea a menționat, însă, că în lipsa unei concurențe, aceste fonduri rămân la nivelul unor simple afaceri.

ADVERTISEMENT

„Pensia Pilon 2 este un lucru foarte bun. Ea nu mai poate fi anulată foarte ușor, pentru că ea nu reprezintă bani în sine, ci niște afaceri. Ele se alimentează din depozitele contribuabililor. Problema este că ar trebui să se repună la locul lor fondurile sociale. Ele ar putea să fie un element de asigurare în fața pensiilor private. Pentru că pensiile private, dacă nu au concurență, își pot permite orice”, a declarat experta în pensii pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Ce sumă vor pensionarii pentru un trai decent

Revenind la pensiile de stat, românii consideră că nu beneficiază de sume corecte la bătrânețe. 1.000 de euro ar fi suma cu care aceștia s-ar descurca decent de la o lună la alta. Chiar și așa, acești bani ajung doar pentru jumătate din coșul minim care valorează aproximativ 10.000 de lei pe lună.

Așteptările populației cu privire la pensie sunt mari față de ceea ce ne arată realitatea. Din datele furnizate de Casa Națională de Pensii Publice vedem că doar 10,4% din totalul pensionarilor, care însumează aproape 5 milioane, au parte de o pensie ce depășește suma de 4.945 de lei. Presiunile economice ale statului român accentuează această diferență între ceea ce au nevoie românii și ce se întâmplă în fapt. Specialiștii consideră că este și o diferență de mentalitate, forțată tocmai de situația în care se află România.

„Raportat la ce posibilități avem la noi în țară, da. Însă dacă ieșim din țară, nu. Se consideră că cei care gândesc liberal acceptă ca un angajat să nu aibă coșul minim asigurat. De fapt coșul minim este ajutor social. Un european care nu trăiește într-o asemenea mentalitate vine și spune că acel coș minim este pentru cine nu muncește. Dar pentru mine, care muncesc, trebuie să mi se acopere toate elementele de trai decent. Să pot plăti o chirie, să îmi asigur hrană, să mă îmbrac, să îmi cresc copilul. Ceea ce românul deja nu mai poate gândi la sărăcia la care a fost adus.

Sigur că 1.000 de euro par foarte mult, dar 700 de euro e salariul minim european. Iar la noi salariul minim e sub coșul minim. Nu se ține cont de faptul că salariul minim e element de calcul, nu de plată. După o viață de muncă, un om care are dreptul să se pensioneze nu are asigurat coșul minim, deci se încalcă Constituția în mod oficial. Așa că este normal ca unui român, obligat să accepte sărăcia naționalizată, să i se pară 1.000 de euro foarte mult, iar unui european i se pare puțin mai sus de sărăcie”, susține Dorina Barcari.

Românii nu reușesc să economisească

Dacă discutăm și despre capacitatea de a economisi bani, sondajul arată că și aici s-a produs o îmbunătățire față de 2022. 22% dintre cei 1.100 de respondenți afirmă că au economii pentru momentul pensionării. Este o diferență notabilă față de 12%, cât era procentul acum doi ani.

De remarcat este, însă, procentul celor care recunosc că nu își permit să economisească deloc bani. 36% dintre cei sondați spun că nu au bani de pus de-o parte și doar 16% reușesc să pună o sumă mică „la ciorap” lunar, însă insuficientă pentru un trai decent la bătrânețe.

„Nu au cum să își pună bani de-o parte pentru că nu au asigurat coșul minim pentru un trai decent. Legile făcute pentru salarizare și asigurări sociale încalcă Legea Familiei. Se pune problema că membri familiei sunt obligați să își asigure elementele de trai comun și sprijin reciproc. În secunda în care un membru al unei familii de pensionari decedează, statul ori ia toată pensia celui decedat, ori ia toată pensia celui în viață cu jumătate din pensia celui decedat. Este un mod defectuos de gândire și lucrurile astea sunt create de ageamii care nu cunosc legea și participă la sărăcirea populației, în afară de jaful economic”, a mai afirmat experta în pensii pentru FANATIK.

Tags: