Vineri, 29 mai, pe Arcul de Triumf din București, FCSB și-a salvat sezonul în ultima partidă oficială. Echipa antrenată de Marius Baciu a învins-o în prelungiri pe rivala Dinamo, 2-1, și merge în turul 2 al preliminariilor UEFA Conference League. Golul victoriei roș-albaștrilor a fost marcat în minutul 107 de Ofri Arad. Succesul fostei campioane i-a oferit lui Mihai Stoica un prilej de mare bucurie. Acesta a fost surprins la bustul gol în lojă.
După un sezon extrem de modest, în care nu a câștigat nici măcar play-out-ul, terminând pe locul 8, FCSB s-a mobilizat în cele două meciuri contând pentru accederea în turul 2 al preliminariilor Conference League. În ambele, echipa lui Marius Baciu, 51 de ani, s-a impus în prelungiri: 4-3 cu FC Botoșani și 2-1 cu rivala din București, Dinamo.
Ca în vremurile bune s-a bucurat managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, 61 de ani, după victoria cu rivala din Capitală. În emisiunea ”MM la FANATIK”, oficialul fostei campioane a comentat imaginile bucuriei de vineri seara. La un moment dat, acesta apare în tribuna oficială la bustul gol, celebrând calificarea în cupele europene.
În momentul în care a văzut aceste imagini, redate în emisiunea de la FANATIK, Meme a spus: ”Nu prea îmi place, că nu reușesc să mă cenzurez și să mă comport ca un om de 61 de ani. Dar ce pot să fac, dacă vârsta biologică e alta?”, a comentat MM, acele imagini spectaculoase din tribune.
Între Tavi Popescu, omul care a contribuit decisiv la calificarea FCSB-ului în UEFA Conference League prin golul superb marcat cu FC Botoșani, și o parte a galeriei lui Dinamo a existat o dispută mai veche în mediul online. Cei din ”DDB Italia” l-au criticat și ironizat de mai multe ori pe Popescu. Acum, fotbalistul nu a ezitat să contraatace prin postări ironice în mediul virtual.
Sâmbătă dimineața, fotbalistul care a adus victoria lui FCSB în barajul cu Botoșani printr-o bijuterie de gol a urcat în online, pe o platformă de socializare, două fotografii, alături de mesajele ”DDB Italia & Miawwww”, ironizând astfel porecla formației din ”Ștefan cel Mare”, cea de ”câini”.
MM Stoica a comentat acest război Tavi vs DDB Italia. Oficialul de la FCSB îi ia apărarea fotbalistului și spune că acesta a fost provocat prin atacuri și jigniri repetate din partea fanilor lui Dinamo: ”DDB Italia a făcut serial. Ei au treabă cu Octavian Popescu. L-au ironizat și l-au jignit non-stop. Și atunci… Au și ei destui jucători cu care ar putea să facă serial. Nu trebuie neapărat să facă serial cu Tavi. Decât să se ia încontinuu de Octavian Popescu. Și a zis și el până la urmă. Aia e.
Este unul dintre protagoniștii celor două meciuri, cu Botoșani și Dinamo. Mie mi-ar fi plăcut să rămână exact așa (n.r. acest Miaww). Dacă așa a simțit să le dea și el o replică celor care l-au jignit non-stop, foarte bine a făcut. Vă rog eu, dacă vreți, să vedeți cam ce-i fac DDB Italia lui Octavian Popescu (n.r. în online). Și atunci …asta e explicația”, a fost replica lui Meme.