Alegeri 2024

Cum comentează ministrul justiției decizia istorică a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale: ”Este nevoie de calm”

Alina Gorghiu, ministru al justiției, a făcut primul anunț oficial după decizia istorică a CCR de a anula alegerile prezidențiale.
06.12.2024 | 20:31
Cum comenteaza ministrul justitiei decizia istorica a CCR de anulare a alegerilor prezidentiale Este nevoie de calm
Cum comentează ministrul justiției decizia istorică a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale: ”Este nevoie de calm”
ADVERTISEMENT

Așadar, cu toate că a refuzat să comenteze decizia, Alina Gorghiu a anunțat că are încredere în justiția din țara noastră și are încredere că orice demers, implicit cel al CCR de astăzi, este fundamentat. Cu toate acestea, oamenii trebuie să afle adevărul, pentru a da credibilitate acestui proces.

Cum comentează ministrul justiției decizia istorică a CCR de anulare a alegerilor

”Acum este nevoie mai mult decât oricând de discuţii raţionale, de izolarea retoricii agresive şi de dialog calm. Da, situaţia politică nu este uşoară, este multă emoţie. Dar eu sunt convinsă că noi, românii, vom da dovadă de unitate, pentru ţara noastră.

ADVERTISEMENT

Este esenţial ca alegerile prezidenţiale să fie libere şi corecte. Iar oamenii să voteze în cunoştinţă de cauză. E important să avem garanţia că integritatea procesului electoral este totală”, a transmis Alina Gorghiu pe Facebook.

De asemenea, Gorghiu a menționat că ”nimeni nu are voie să pună în pericol fundamentele democratice ale statului român, respectarea Constituţiei României, apartenenţa sa la Uniunea Europeană şi la NATO”.

ADVERTISEMENT

Astfel, ”era de datoria CCR să analizeze toate aceste lucruri. Potrivit art. 146, lit f) din Constituţie, Curtea este cea care “veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României”.

Alina Gorghiu nu are voie să se implice în deciziile CCR

Ca ministră a justiţiei, nu pot comenta deciziile CCR sau ale instanţelor de judecată, dar eu cred în justiţia din România şi am încredere că orice demers este fundamentat. Şi va fi foarte important ca românii să afle tot adevărul despre ceea ce s-a întâmplat”, a completat Gorghiu.

ADVERTISEMENT

Ministrul a precizat că stabilitatea țării, a guvernării și a economiei sunt foarte importante în viitorul apropiat. Așadar, partidele care vor să combată extremismul, cum ar fi PNL, PSD, USR sau UDMR trebuie să rămână unite pentru a învinge, conform G4Media.

CCR a decis în unanimitate anularea întregului proces electoral. Guvernul va stabili o nouă dată și un nou calendar electoral. CCR a respectat articolul din Constituție care prevede că CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României.

ADVERTISEMENT

CCR a anulat alegerile prezidențiale din România, care vor fi reluate cel mai probabil în primăvara anului viitor. E neclar momentan dacă lui Călin Georgescu i se va mai permite să candideze. Momentan candidatul independent nu a comentat situația.

ADVERTISEMENT
Tags: