Cum era în România anului 89. După ce plâng nostalgicii la 31 de ani de la Revoluție. Video

Lipsuri alimentare, raționalizare, cozi, frig, avorturi ilegale, repartiții, două ore de televiziune despre cel mai iubit fiu al neamului. Cam așa arăta epoca de aur în 1989, în perioada când România a izbucnit.

Peste toate venea propaganda, poleiala regimului, care ascundea sub preș oamenii care sufereau de frig în case iarna, femeile care mureau din cauza întreruperilor de sarcină în condiții improprii, condițiile reale de trai.

Radio Europa Liberă era singurul mijloc de informare de unde românii puteau primi informații reale, însă ascultarea acestuia și comentarea informațiilor auzite constituiau infracțiune.

PCR – „Pile, cunoștințe, relații”

Sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, românii sufereau din cauza lipsurilor alimentare. Dictatorul exporta cea mai mare parte a recoltei țării și adopta măsuri drastice pentru a reduce datoria externă țării.

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Datorii care erau efectul exageratelor proiecte industriale și de infrastructură ale lui Ceaușescu. Bugetele înghițite de acestea au prăbușit standardul de viață al românilor aproape de coada țărilor din fostul bloc sovietic.

Perioada ‘80 – ‘89 a fost una de relocări masive a oamenilor trimiși să lucreze acolo unde patria avea nevoie de ei pentru industrializarea rapidă a țării.

Cei care trăiau atunci își amintesc perioada ca una de criză economică, de lipsuri, de frig în case și de raționalizare. Raționalizarea a debutat în 1981, laptele, pâinea, carnea, zahărul și altele putând fi procurate doar pe cartelă, chiar și așa cu greutate. În aceeași perioadă a început și raționalizarea energiei electrice, a apei calde, a căldurii, dar și a combustibilului.

Ca să poți obține ce ai nevoie, trebuia să cunoști pe cineva ca să ai acces pe piața neagră. Pentru omul de rând, PCR însemna „Pile, cunoștințe, relații”.

Digisport.ro

Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei

Pe piața neagră totul era de două-trei ori mai scump. Tot pe această piață alternativă se “comercializau” și locurile de muncă. Posturile din orașul în care locuia persoana ca să nu se trezească trimisă la sute de kilometri de casă.

Muncă era o îndatorire de onoare pentru fiecare cetățean al țării. Țăranii din mediul rural erau aduși să construiască proiectele grandioase ale regimului: orașe, fabrici. Și armata era scoasă la muncă. Românii nu aveau doar dreptul la muncă, ci obligația la muncă.

Dacă nu aveai un post, se ocupa de tine partidul. Munca la stat, singura existentă de altfel, era impusă șase zile din șapte, și debuta încă din școli, unde funcționau stagiile de muncă patriotică, elevi duși cu forța pe ogoare și în fermele agricole să adune recoltele. Doar duminica era liberă, se lucra și de sărbătorile religioase.

Sub comunism, Ceaușescu și-a izolat poporul nu numai din vest, ci și de vecinii săi, după conflictul cu restul blocului estic în urma invaziei Cehoslovaciei din 1968 condusă de sovietici.

Granițele erau închise, iar fuga din țară era pedepsită cu condamnare la închisoare în lipsă și cu represiuni asupra familiei.

În momentul în care dictatura comunistă a lui Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit în decembrie 1989, România era mai înapoiată și mai autarhică decât alte țări din Europa Centrală și de Est, poate cu excepția Albaniei.

Viața în România, secret de stat

Istoricul Marius Oprea scrie pentru Mediafax despre secretomania regimului, care ținea morțiș să controleze la sânge fiecare virgulă.

“În 1989, foamea, bolile şi numărul avorturilor sau mortalitatea infantilă erau ‘secrete de stat’. România lui Ceauşescu era o lume secretă: singurele mijloace de informare publică erau cotidianele ‘de partid’, cele două ore de program ale televiziunii publice şi radiodifuziunea. Toate acestea erau încărcate cu osanalele aduse lui Nicolae Ceauşescu. Din aceste ‘mijloace de informare în masă’ lipseau tocmai informaţiile”, scrie istoricul.

Practic, aparatul de stat vroia să secretizeze eșecul construirii societății socialiste, mai explică Oprea, care este de părere că întârzierea deschiderii arhivelor după 1989 a făcut posibilă uitarea și transformarea privațiunilor în nostalgie și o “revalorizare a trecutului comunist”.

“Această secretizare a comunismului a distorsionat modul de raportare a românilor la trecutul recent. A fost o ‘minciună prin omisiune’ şi ceea ce a reuşit să facă, chiar dacă ideea lui Ion Iliescu a unui ‘comunism cu faţă umană’ în România nu a trecut testul istoriei, a fost să cultive treptat nostalgia după dictatura comunistă”, conchide istoricul.