Alegerile prezidențiale americane din 5 noiembrie se prefigurează ca unele dintre cele mai incerte din istorie. Rezultatele sondajelor sunt extrem de strânse: intențiile de vot la nivel național dau un ușor avantaj Kamalei Harris, dar având în vedere sistemul de vot, acest lucru nu înseamnă deloc o certitudine pentru candidata democraților în fața republicanului Donald Trump. Americanii își aleg președintele și vicepreședintele prin vot indirect.
Președintele Statelor Unite nu este ales prin sufragiu universal direct, pentru a ține cont de particularitățile și importanța statelor în sistemul federal. Peste 240 de milioane de americani își vor alege președintele, marți, 5 noiembrie.
Alegerile din acest an se anunță a fi unele foarte strânse. Conform majorității sondajelor, Kamala Harris conduce în intențiile de vot la nivel național. Cu toate acestea, multe dintre aceste sondaje îl indică pe adversarul său republican Donald Trump drept câștigător al alegerilor. Motivul: modul în care funcționează scrutinul american, care este foarte diferit de cel european.
Președintele Statelor Unite ale Americii este ales prin sufragiu universal indirect într-un singur tur de scrutin. Alegătorii marchează pe buletinul de vot sau prin intermediul unei mașini de vot căsuța corespunzătoare candidatului la președinție ales de ei (și vicepreședintelui). Ei pot alege între Donald Trump sau Kamala Harris, precum și alți candidați, cum ar fi candidata Partidului Verde, Jill Stein, și Robert Kennedy Jr, independent care îl susține pe Donald Trump, spre exemplu.
În practică, însă, americanii nu votează direct pentru aceste nume, ci pentru cei 538 de electori care alcătuiesc Colegiul Electoral. Ei sunt cei care votează în numele electoratului pentru candidați. Pentru a fi ales președinte, un candidat trebuie să obțină voturile a cel puțin 270 dintre aceștia.
Fiecare stat are un număr de electori raportat la numărul de reprezentanți în Congres: 100 de senatori – câte doi pentru fiecare stat – și 435 de reprezentanți, distribuiți în funcție de populația statului. Rezultă un total de 535 de alegători, la care se adaugă trei alegători alocați Washington D.C., capitala țării, care nu are nici un reprezentant în Congres.
În cele 47 de state s-a votat și anticipat. Secțiile de votare sunt deschise în avans, la ore care variază în funcție de localitate. Această posibilitate oferă flexibilitate calendarului electoral, mai ales că ziua alegerilor este întotdeauna stabilită într-o zi de marți. Marți, 29 septembrie, peste 46 de milioane de americani au votat deja.
De asemenea, este posibil votul prin corespondență. Și în acest caz, fiecare stat își definește propriile proceduri. În 2020, un an marcat de pandemia Covid-19, tabăra lui Donald Trump a criticat sever votul prin corespondență, considerând că „frauda electorală” denunțată, fără dovezi, rezidă în esență în numărarea acestui tip de vot.
Colegiul electoral este format din 538 de electori răspândiți în diferitele state americane. Aceștia nu formează niciodată un organism unic. Marii electori merg în capitala statului lor și votează separat pentru unul dintre candidații la președinție. Procedurile de alegere variază de la stat la stat. Odată alegerea făcută, aceștia completează un certificat de vot, o copie a căruia este trimisă prin poștă președintelui Senatului Statelor Unite.
Numărul de mari electori pe stat variază în funcție de numărul de locuitori. În acest an, cel mai populat stat, California, are 54 de electori. Cele mai puțin populate state, precum Alaska, Delaware și Vermont, au fiecare câte trei electori. Aceste cifre se pot modifica în funcție de recensământ.Electorii sunt numiți în mod diferit în fiecare stat. Aceștia sunt adesea aleși locali sau susținători aleși de partide.
Marii electorii trebuie să voteze pentru candidatul la președinție pentru care s-au angajat să voteze. În caz contrar, ei sunt cunoscuți drept „electori necredincioși”. În istoria Statelor Unite au existat 158 de electori necredincioși. 24 de state interzic electorilor să își încalce jurământul și prevăd sancțiuni.
La Convenția de la Philadelphia din 1787, organizația politică și administrativă era în curs de constituire. O comisie a recomandat ca președintele să fie ales de un grup de persoane din state, în același mod ca și Congresul. În ciuda unor obiecții cu privire la independența acestui grup de persoane, propunerea a fost acceptată. Denumirea de „colegiu de electoral” (college of electors) a fost utilizată pentru prima dată într-o lege federală din 1845.
Pentru a fi ales, un candidat la președinție trebuie să obțină o majoritate de cel puțin 270 de mari electori. Câștigătorul alegerilor prezidențiale este în general cunoscut în seara alegerilor, chiar dacă marii electori se reunesc mai târziu pentru a alege președintele. După cum a arătat exemplul lui Donald Trump în 2016, este posibil să câștigi Colegiul Electoral fără a avea o majoritate în votul popular. Această anomalie a mai avut loc de patru ori: în 1824, 1876, 1888 și 2000.
În ziua alegerilor generale, cetățenii votează pentru persoana pe care au ales-o ca președinte. Fiecare vot alimentează o numărătoare la nivel de stat: acesta este votul popular. În majoritatea statelor (și în Districtul Columbia), câștigătorul votului popular obține toate voturile electorale ale statului, cu excepția statelor Maine și Nebraska, care utilizează votul proporțional.
Trebuie remarcat faptul că, deoarece sistemul american combină posibilitățile de vot personal, vot anticipat și vot prin corespondență, mulți alegători se vor fi hotărât deja înainte de 5 noiembrie.
În urma alegerilor populare, cei 538 de electori se vor reuni în statele lor respective pentru a vota oficial la 17 decembrie, înainte de ratificarea de către Congres la 6 ianuarie 2025. Președintele ales va depune apoi jurământul în ziua inaugurării, 20 ianuarie, marcând începutul oficial al mandatului său de patru ani.
Toate privirile sunt pe așa numitele „swing states”, „statelor indecise”, „statelor pivot” sau chiar „statele violet”. Violet, pentru că pot deveni roșii, adică pot fi câștigate de republicani, sau albastre, culoarea democraților.
În mod tradițional, aceste state au avut rezultate apropiate între cele două partide americane majore: Partidul Republican și Partidul Democrat. Prin urmare, „swing states” sunt favorizate în mod natural de candidații prezidențiali și sunt în centrul strategiilor electorale.
Conform sistemului de vot prezidențial american, candidatul care se clasează pe primul loc într-un stat câștigă toți electorii din acel stat. Trebuie reamintit faptul că sunt necesari 270 de electori pentru a câștiga alegerile prezidențiale. Acest sistem este cunoscut sub numele de „winner takes all” și este în vigoare în 48 din cele 50 de state.
Acest sistem este motivul pentru care campania în anumite state nu este întotdeauna foarte utilă pentru un candidat. Pentru Kamala Harris, de exemplu, nu are sens să facă campanie într-un stat precum California, care a fost un stat democrat timp de decenii. Aceeași logică se aplică și pentru Donald Trump în Texas.
Anul acesta, există șapte „swing states”, state indecise: Arizona, Carolina de Nord, Georgia, Michigan, Nevada, Pennsylvania și Wisconsin. Împreună, acestea reprezintă 93 de mari electori valoroși.
Dacă ne uităm la statele aproape câștigate în avans conform site-ului specializat FiveThirtyEight, care agregă principalele sondaje realizate peste Atlantic, Kamala Harris poate conta pe 183 de electori siguri și 44 de electori probabili, față de 122 și, respectiv, 95 pentru Donald Trump, notează BFMTV. În ambele cazuri, cei 270 necesari pentru a câștiga nu există. Prin urmare, trebuie câștigate alte state în afara bastioanelor fiecărui partid.
În consecință, campaniile celor doi candidați principali s-au axat în principal pe aceste state. Potrivit unui studiu al societății de analiză ADImpact publicat la sfârșitul lunii august 2024, aproape 589 de milioane de dolari fuseseră deja cheltuiți pentru publicitate în aceste state între sfârșitul lunii martie și luna august.