News

Cum este umilit zilnic CFR-ul de companiile aeriene! Tarife uriașe pentru o călătorie cu trenul, drum sigur către nicăieri

12.02.2020 | 15:13
Cum este umilit zilnic CFRul de companiile aeriene Tarife uriase pentru o calatorie cu trenul drum sigur catre nicaieri
ADVERTISEMENT

În 1989, CFR-ul reprezenta casa a zeci de mii de angajați. Aduși de peste tot, primiți cu brațele deschise, școlarizați în licee, profesionale sau direct la locul de muncă, împărțiți pe meserii, oamenii alcătuiau o adevărată industrie. Împreună formau un mastodont care punea în mişcare întreaga ţară şi care reprezenta cea mai cunoscută modalitate de transport. După care, încet, dar sigur s-a așternut tăcerea. Sub adăpostul unei clase politice incapabilă să gestioneze o asemenea resursă, CFR-ul a început să piardă teren și a încheiat umilit zilnic de companiile aeriene!

Cum este umilit zilnic CFR-ul de companiile aeriene!

La 30 de ani de la Revoluție, din CFR, aproape că nu a mai rămas nimic. S-au risipit toate, s-au pierdut planuri și, în mod categoric, s-au perindat la conducere prea mulți oameni care n-au știut cum să redea companiei aerul de altădată. Mii de angajați au fost concediați și trimiși acasă, alţii ademeniţi cu ordonanţe şi salarii au sfârșit și ei într-o mare de întrebări și într-un nimic al zilei de mâine, zi care, de fapt, n-a mai adus nimic.

ADVERTISEMENT

Cartierele Griviţa şi Giuleşti, construite ca muncitoreşti şi rezervate ceferiștilor și-au schimbat menirea. Clădiri întregi au fost înstrăinate, hale abandonate și trenurile au trecut din ce în ce mai rar. Parcă împins la pierzanie, CFR-ul a pierdut la pas meciul cu transportatorii apăruți de nicăieri. Zeci de firme de microbuze și autocare au ciuntit din fiecare rută, în timp ce căile ferate au rămas să-și spună povestea puținilor oameni dispuși să le mai asculte.

Cum este umilit zilnic CFR-ul de companiile aeriene! Tren
CFR, pas greșit în lupta pentru călători. sursa foto – facebook

Tarife uriașe pentru o călătorie cu trenul, drum sigur către nicăieri

Apoi, ca la un semn, operatorii privați au luat și ei partea leului și au mai pus o lopată de pământ peste un CFR îngropat în datorii și în imposibilitatea de a mai ține pasul. Ademeniți cu vagoane mai curate, cu un sistem de rezervare elegant și cu angajați capabili să aibă zâmbetul pe buze, călătorii s-au reorientat și n-au ezitat să aleagă acolo unde a existat posibilitatea unei alternative. Trenurile private s-au impus fără drept de apel, în timp ce CFR-ul a continuat să se zbată.

ADVERTISEMENT

Și când toată lumea credea că nu se poate mai rău, compania de stat și-a dat seama că pur și simplu nu are cum să reziste ofertelor pe care operatorii aerieni low cost le-au propus. Astfel, în acest moment, nu o dată s-a întâmplat ca trenurile să circule pe anumite rute mai mult goale.

Ruta spre Viena, altădată o adevărată regină a căilor ferate române a rămas legată de capitala Austriei mai degrabă la prețuri. Nu mai puțin de 39 de euro costă un bilet dus întors la clasa a doua. Cine vrea la vagonul cușetă cu 6 paturi atunci trebuie să mai adauge 10 euro. 59 de euro este costul pentru un compartiment cu 4 paturi, 69 de euro pentru 3 paturi și 89 de euro pentru clasa 1 cu 2 paturi. Ca să călătoreaști singur trebuie să plătește nu mai puțin de 149 de euro.

ADVERTISEMENT
Cum este umilit zilnic CFR-ul de companiile aeriene! Tren
Garniturile CFR-ului în trecut. Sursa foto – facebook

În total, 19 ore petrecute în tren. Ca fapt divers, puțin peste o oră și jumătate zboară companiile low cost în Viena. Și tariful pleacă de la 19 euro dus întors. Chiar și compania de stat oferă bilete de avion mai ieftine către capitala Austriei. Astfel, TAROM comercializează la 103 euro ruta dus întors.

O plecare în Germania poate însemna un efort pe măsură. Spunem asta privind la prețul care trebuie plătit pentru ruta București – Munchen. 198 euro costă un loc la clasa a doua. Cine dorește să meargă la vagonul de dormit plătește, în mod evident, un supliment de pat. Drumul? O nimica toată de 25 de ore și 25 de minute timp în care regăsim 43 de opriri.

ADVERTISEMENT

București – Koln costă 234 euro și pentru rezervarea locului la vagon clasa, de dormit sau cușetă, se plăteşte suplimentar. Și în acest caz, drumul cu un low cost scutește zeci de ore petrecute în tren, dar și bani serioși. Și, așa cum era de așteptat, și pentru aceste două rute, TAROM oferă un preț mai bun și o călătorie în puțin peste două ore.

Cum este umilit zilnic CFR-ul de companiile aeriene! Tren
Oferta CFR pentru Viena. Sursa foto – captură CFR

Cine vrea să meargă la Praga scoate din buzunar 169 de euro. Primește la schimb un loc la clasa a doua. Orice altceva înseamnă bani în plus. Nu şi pentru un bilet de avion low cost care te scuteşte de cele 28 de ore de drum şi 36 de opriri. Se poate și mai greu pentru că pe ruta Bucureşti – Varşovia se bifează 39 de stații. Și 196 de euro.

Trist, dar adevărat! Sub apăsarea timpului și presiunile unor „sus-puși”, CFR-ul a devenit o rudă mai săracă a transportului. O alternativă, deși la un moment dat reprezenta mândria industriei, o companie stat în stat. Atât de mare era! Acum, din păcate, mari au rămas doar prețurile!

 

 

 

ADVERTISEMENT