Frica de apă sau “aquafobia” este teama anormală de apă. Aceasta poate dezvolta o altă fobie, numită “ablutofobie”. Probabil, nu aţi auzit, până acum, despre ea pentru că este mult mai rar întâlnită, dar înseamna frica de a face baie!
Frica de apă vă poate opri să înotaţi sau să mergeţi cu barca! Psihologii spun că este provocată de o combinaţie de factori genetici şi de experienţe. Copilul poate moşteni frica de la unul dintre părinţi sau o poate simţi din cauza unor traume. O baie cu forţa sau mersul, pentru prima dată, la mare, după vârsta de patru ani, sunt posibili factori declanşatori de frică de apă. Aceasta poate fi resimţită abia la vârsta adultă. Toate explicaţiile se găsesc în prima parte a vieţii. Specialiştii recomandă astfel, să duceţi copiii la mare înainte de doi ani. După această vârstă, cei mici pot cădea pradă propriei imaginaţii. O fobie care derivă din frica de apă este frica de a face baie, mai des întâlnită la femei.
“Frica de apă, frica de a face baie, putem foarte simplu şi în mod foarte…la mintea oricui, că poate omul era să se înece odată, copil fiind, el neputând să se apere sau neştiind să înoate şi aşa mai departe… dezvoltă o frică de moarte!”, a spus psihologul Gigi Ghinea.
Frica de apă nu doar că îşi are cauzele în copilărie, dar cei mici sunt şi cei mai afectaţi. Foarte mulţi copii se tem să facă baie pentru că au fost opăriţi sau pe fondul unui traumatism. Aquafobia poate fi însă, prevenită printr-un comportament responsabil al părintelui. Imprtant este ca şi aceasta să scape de frici şi să înţeleagă de unde provin ele.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET